Dezastru sanitar. Coadă de ambulanțe la Spitalul Universitar din Capitală. Nu mai există locuri pentru pacienții COVID, iar bolnavii sunt tratați pe holuri VIDEO

Spitalul Universitar din București se află într-o situație extremă, ambulanțele cu pacineți COVID așteaptă în fața instituției ca bolnavii să fie preluați, deși nu mai sunt locuri.
Ruxandra Rădulescu
06 oct. 2021, 11:18
Dezastru sanitar. Coadă de ambulanțe la Spitalul Universitar din Capitală. Nu mai există locuri pentru pacienții COVID, iar bolnavii sunt tratați pe holuri VIDEO
Spitalul Universitar din București

Unele ambulanțe au adus pacienți noi, altele așteptau să preia pacienți, pentru că și unitatea de primiri urgențe de aici este suprasolicitată.

Pacienții sunt tratați pe holurile spitalului, iar unii așteaptă să fie preluați de medici, dar spitalele nu mai au unde să îi țină, așa că fac solicitări la CNCCI (Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției) pentru a-i transfera la alte spitale.

În fața Spitalului Universitar sunt și corturi de triaj, pentru că medicii se așteaptă ca și în perioada următoare să crească numărul de infectări cu COVID.

Coadă de ambulanțe cu pacienți bolnavi de COVID, la ușile unităților medicale: ”Niciun spital nu îi poate prelua”

Imaginea durerii la Iași. Ambulanţele sunt nevoite să aştepte la rând ca să îşi lase pacienţii.

„Mai multe ambulanţe cu pacienţi pozitivi la COVID-19 sunt în curtea Spitalului de Boli Infecţioase şi niciun spital nu-i poate prelua. Avem nevoie azi de suportul Spitalului Militar şi creşterea capacităţii la celelalte spitale. Apeluri de acasă continuă să vină în dispecerat. Vom mai prelua în UPU trei, patru pacienţi gravi”, a informat şefa UPU SMURD Iaşi, prof. univ. dr Diana Cimpoeşu.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi, dr Florin Roşu, a declarat că şi această unitate medicală lucrează la capacitate maximă. Unitatea are o capacitate de 233 de locuri, fiind este singurul spital COVID de fază I din zona Moldovei, aici fiind aduse cazurile cele mai dificile.

„Sunt îngrijiţi peste 200 de pacienţi confirmaţi pozitiv la COVID-19, cu forme medii spre severe, iar în cele două terapii intensive din spital sunt peste 17 pacienţi care au forme severe ale infecţiei cu SARS-CoV2. Mai mult decât atât, în fiecare pavilion din spital am creat anumite zone pre terapie, cum le-am spus noi, în care medicii de la ATI au în îngrijire şi monitorizare pacienţi posibili pentru terapie intensivă. Strategia de operaţionalizare continuă a paturilor de terapie intensivă, strategia de operaţionalizare continuă a paturilor cu pacienţi care au forme COVID-19 cu forme medii spre severe nu este o strategie corectă din punctul meu de vedere. Singura luptă pe care o putem duce împotriva acestui virus infam este vaccinarea. De aceea revin cu îndemnul ferm de vaccinare, îndemn adresat populaţiei”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, dr Florin Roşu.

Grupul pentru Comunicare Strategică a comunicat 10.887 de cazuri noi COVID-19 în ultimele 24 de ore. 2428 de cazuri au fost raportaate la Bucureşti. La ATI sunt internaţi în continuare 1391 de pacienţi în stare gravă. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.592. Dintre acestea, 1.391 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 373 sunt minori, 355 fiind internați în secții și 18 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.635.994 de teste RT-PCR și 3.287.481 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.982 de teste RT-PCR (11.844 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.138 la cerere) și 42.065 de teste rapide antigenice.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Bianca Censori, soția rapperului Kanye West, o altă apariție șocantă! Bruneta, aproape dezbrăcată, la o sesiune de shopping
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, la vestiare, după Dinamo – Rapid 0-2! Andrei Nicolescu rupe tăcerea
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Playtech.ro
Diferența dintre verificare și revizie tehnică periodică a instalației de gaze: ce spune legea și cât de des trebuie făcute ca să nu iei amendă
Adevarul
România putea fi printre primele cele mai influente 15 țări din lume. Cum am ratat o șansă uriașă: „A fost opțiunea statului român”
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
A murit un mare campion de kickboxing! Sportivul a murit în somn
Cancan.ro
Crimă în Dolj: un bărbat de 45 de ani și-a ucis soția de 39 de ani. Cui i-a spus planul macabru, înainte de tragedie
iamsport.ro
FOTO | Apariție extrem de rară a soției lui Boloni. Doamna Klara a strălucit la premiera filmului documentar
MediaFlux
Apare noul euro! Când vom putea folosi moneda digitală
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025