Dana Budeanu, apel printre lacrimi către copiii care o urmăresc pe YouTube: „Duceţi-vă şi abordaţi-i pe părinţi: ‘Mama, vreau să vorbesc cu tine. Nu pot să mă duc la Dana Budeanu. Aia e una care face caterincă, nu e mama mea'”

În cel mai recent episod al emisiunii "Verdict", Dana Budeanu a lăsat să i se vadă şi o latură sensibilă. Caracter războinic, taxând fără milă "fătălăii şi ameţitele" şi, alături de ei, şi mare parte din clasa politică, de data asta Dana Budeanu şi-a dat măsura sensibilităţii şi a izbucnit în lacrimi atunci când li s-a adresat copiilor.
Oana Anghel
07 oct. 2021, 23:56
Dana Budeanu, apel printre lacrimi către copiii care o urmăresc pe YouTube:

Dana Budeanu apel către copii. Totul a pornit de la faptul că Dana Budeanu a constatat că, printre fanii emisiunii sale dedicate fashionistelor, se numără tot mai mulţi minori. Creatoarea de modă acuză părinţii că sunt dezinteresaţi, acesta fiind motivul pentru care nu-i supraveghează, iar cei mici ajung să petreacă ore întregi pe YouTube.

Sunt foarte supărată în legătură cu copiii mici care se uită la „Verdict”. Înţeleg că isteria s-a amplificat şi a cuprins, de câteva săptămâni, copii foarte mici, de 12-13 ani, poate mai mici. Haideţi să vă explic ceva, copii. V-am rugat să nu vă mai uitaţi. Voi sunteţi şi ar trebui să fiţi inocenţi. Voi nu aveţi de ce să săriţi etapele şi să vă uitaţi de dimineaţă până seara pe YouTube – că aşa aţi ajuns să vă uitaţi şi la mine.

Este prost ceea ce faceţi. Eu înţeleg şi ştiu de ce vă uitaţi, pentru că nu aveţi o altă viaţă. Voi, pe lângă faptul că nu sunteţi supravegheaţi de părinţi şi asta este doar dintr-un dezinteres al părinţilor, nu aveţi discernământul şi puterea – şi este normal, pentru că sunteţi copii, sunteţi puri. Voi nu aveţi discernământul şi înţelepciunea să înţelegeţi ceea ce e bine să vedeţi la o anumită vârstă şi ceea ce nu este bine„, le-a zis Dana Budeanu celor mici care o urmăresc.

Citeste si Benone Sinulescu a dispărut de două luni din spaţiul public. Anunţ de ultimă oră despre starea artistului

Dana Budeanu, apel către copii, cu ochii în lacrimi: „Rog copiii să se îndrepte, către părinţi. Dacă părinţii nu au timp, duceţi-vă la bunici”

Creatoarea de modă îi sfătuieşte, totodată, pe cei mici, să se înndrepte către părinţi sau către bunici şi să-i roage pe aceştia să petreacă mai mult timp cu ei.

Scriu foarte mulţi copii pe canalele acestea şi sunt copii foarte mulţi care ne-au scris că se uită la mine pentru că eu sunt mama lor. Această isterie care a depăşit orice imaginaţie a generat şi astfel de reacţii. Eu nu sunt decât mama copiilor mei. Rog copiii – că nu ştiu cum să abordez situaţia asta – să se îndrepte, către mamele lor, către taţi, către bunici…

Dacă părinţii nu au timp, duceţi-vă la bunici! (…) Voi, copiii, duceţi-vă şi abordaţi-i pe părinţi. „Mama, vreau să vorbesc cu tine. Nu pot să mă duc la Dana Budeanu. Aia e una care face caterincă, nu poate să fie mama mea. Mama, am atât de multe să-ţi spun! Am întrebări infinite despre universul ăsta şi vreau să-mi răspunzi la ele, pentru că altfel eu aflu răspunsurile despre viaţă, despre univers, despre ceea ce mă înconjoară, despre cine ar trebui să fiu de pe YouTube„, a spus Dana Budeanu, în noul său „Verdict”.

Citeste si Cum se simte Cati Simionescu după operaţia la cap. Adi Minune: „Trebuie să urmeze tratamentul timp de cinci ani”

 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
FCSB și Dinamo, blocate pe Arena Națională de Kanye West?! Reacția Primăriei București despre închirierea stadionului pentru un nou mega concert
Capital.ro
Amenințare directă din Rusia după atacul din Galați! Dmitri Medvedev: „Acest lucru se va întâmpla în continuare”
Playtech.ro
Câți bani ai în plus la pensia privată după creșterea record a Pilonului II. Calcul în funcție de fond
Adevarul
Majoritatea ucrainenilor susțin trimiterea de trupe pentru a apăra Polonia, țările baltice și Republica Moldova în cazul unei agresiuni ruse
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama criminalului din Târgu Jiu face declarații halucinante! Femeia nu vrea să meargă la morgă și nici la înmormântare: „Ce prostie e asta?”
iamsport.ro
Mihai Stoica a pus mâna pe telefon și i-a chemat pe jucători să semneze cu FCSB: ”Gata, e rezolvat tot!”
MediaFlux
Reacția lui Putin după drona căzută la Galați. Rusia nu dă înapoi niciun pas: ”Țările UE ar fi bine să tacă pe acest subiect”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți