PSD a ieşit de la consultările cu Klaus Iohannis. Marcel Ciolacu: „Şi preşedintele este autorul acestei crize politice. Din punctul de vedere al PSD, se va crea o majoritate pentru declanşarea de alegeri anticipate”

Preşedintele Klaus Iohannis are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.
Filip Stan
11 oct. 2021, 14:22
PSD a ieşit de la consultările cu Klaus Iohannis. Marcel Ciolacu:

„Si presedintele Iohannis in primul rand este autorul acestei coalitii si responsabilul pentru criza politica, alaturi de PNL. I-am transmis presedintelui ca fara o majoritate nu se poate vorbi de un guvern minoritar.

Romania se afla intr-o criza sociala, economica si sanitara profunda, iar fara o majoritate nu va putea depasi aceasta criza. Ori se va crea o majoritate penru un eventual guvern, ori pentru alegeri anticipate. Din punctul de vedere al PSD, se va crea pentru anticipate. L-am asigurat pe presedinte ca nu vom abandona romanii, tot ce nu poate face un guvern demis, va prelua Parlamentul.

Am depus deja solicitari pentru plafonarea preturilor la energie si gaze, speram ca saptamana viitoare sa mearga la promulgare. Romanii trebuie sa depaseasca si criza sociala. Aceasta iarna va fi printre cele mai grele cu care ne-am confruntat. Stim unde am ajuns, prin inghetarea veniturilor, iar cu aceste scumpiri romanii nu vor putea face fata.”, a spus Marcel Ciolacu, după ieşirea de la consultările cu Klaus Iohannis.

Conform programului anunţat, consultările au început la ora 12,00, cu Partidul Naţional Liberal, iar la ora 13,00 au intrat reprezentanţii Partidului Social Democrat. Urmează la ora 14,00 – Uniunea Salvaţi România, la ora 16,00 – Alianţa pentru Unirea Românilor, la ora 16,30 – Uniunea Democrată Maghiară din România. Runda de consultări se va încheia la ora 17,00 cu minorităţile naţionale reprezentate în Parlament.

„Voi încerca, împreună cu cei mai maturi, mai responsabili, să găsim o ieşire din această criză. Eu, personal, sunt total implicat şi eu sunt hotărât să găsesc, împreună cu partidele care au maturitatea politică necesară, o ieşire din această criză, fiindcă nu putem să stăm peste iarnă fără Guvern. Suntem în pandemie, suntem în plin val patru, pentru că prea puţini români s-au vaccinat. Suntem într-o criză a preţurilor la energie, care nu a fost generată de noi şi este o criză globală şi va trebui să-i facem faţă. Pe de altă parte, suntem aproape în pragul iernii şi sunt nenumărate probleme care trebuie să fie rezolvate de un Guvern cu puteri depline, deci este clar, cu maturitate, cu calm trebuie să găsim soluţii pentru această criză guvernamentală”, spunea, săptămâna trecută, şeful statului, Klaus Iohannis.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a afirmat că PSD nu va merge luni la consultările de la Cotroceni, cu o propunere de prim-ministru, social-democratul considerând că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să fie cel care „să-şi refacă guvernarea”. În opinia lui Vasile Dîncu, există „un joc tactic, strategic” care să ducă la prelungirea situaţiei în care Florin Cîţu se află în fruntea Executivului.

„Nu mergem în acest moment cu nicio propunere, pentru că vrem să vedem ce vrea preşedintele, în primul rând. Preşedintele este cel care s-a aflat în spatele cel puţin a unei părţi din această criză – cea politică, a girat-o, până la urmă, girându-l pe Florin Cîţu – şi trebuie să-şi refacă guvernarea pentru că acest tip de guvernanţă, nereuşit până acum, cel puţin din perspectiva rezultatelor guvernării – în acest timp este eroul principal”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, duminică, la Prima Tv.

Dîncu a exclus varianta ca PSD să susţină un guvern minoritar al PNL.

PSD merge la consultările de la Cotroceni cu trei primari nemulţumiţi de alocările din fondul de rezervă al Guvernului

Liderul social-democrat consideră că premierul interimar Florin Cîţu ar fi trebuit să renunţe la funcţie înaintea moţiunii de cenzură.

Delegația PSD la consultările de luni de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis va fi formată din președintele Marcel Ciolacu, secretarul general Paul Stănescu și trei aleși locali.

E vorba despre Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Ionuț Pucheanu – primarul Galațiului și Corina Ene – primar în comuna bihoreană Căbești.

Cei trei aleși locali sunt reprezentanți pentru nemulțumirea primarilor PSD care au fost ignorați de guvernul Cîțu la împărțirea banilor din Fondul de rezervă. În timp ce municipiul Galațiul și comuna Căbești au primit zero lei, CJ Dâmbovița a primit puțin peste un milion de lei – sumă mult mai mică decât consiliile județene controlate de PNL și UDMR.

Citeşte şi: USR îl propune pe Dacian Cioloş premier dacă PNL nu vine cu altă propunere decât Cîţu

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, confesiune despre cel mai greu moment din 2025: „Mii de gânduri în cap, telefonul suna non-stop”. Românul și-a spus povestea într-un documentar
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau la bloc. Proprietarii trebuie să permită accesul în apartament. Instanța dă decizia care este executorie de drept, fără somație
Playtech.ro
Taxa de carbon. Ce este şi cât vor plăti românii care îşi construiesc case în 2026
Adevarul
Țara europeană care renunță la sistemul tradițional de pensii: fiecare contribuabil va avea propria „pușculiță”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Cele mai frumoase urări, mesaje și felicitări de Sf. Vasile. Cui îi spunem la mulți ani de 1 ianuarie 2026
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend