USR îl propune pe Dacian Cioloş premier dacă PNL nu vine cu altă propunere decât Cîţu

Preşedintele Klaus Iohannis discută luni cu liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier în vederea soluţionării crizei politice, la aproape o săptămână de la căderea Guvernului Cîţu. USR vine cu o propunere d epremier şi un plan de măsuri ferme pentru limitarea crizelor sanitară şi economică.
Filip Stan
11 oct. 2021, 11:55
USR îl propune pe Dacian Cioloş premier dacă PNL nu vine cu altă propunere decât Cîţu

Liderii USR au decis luni, în ședința Biroului Național să meargă la consultările de la Cotroceni, cu propunerea Dacian Cioloș – prim-ministru. Liderii USR își exprima astfel intenția de a rămâne la guvernare cu PNL, dar fără Florin Cîțu premier. „USR are pregătit un pachet de măsuri urgente care trebuie adoptate”, a declarat Dacian Cioloş după şedinţa de la USR.

„USR merge cu o listă de reforme, susține că cea mai bună soluție e un guvern PNL-USR-UDMR, cu un program de guvernare clar și care să fie respectat.  Am decis în unanimitate ca echipa să prezinte persoana de premier în persoana lui Dacian Cioloș și propuneri concrete pentru guvernare. Nu mai mergem cu povești”, a spus Dacian Cioloș, care a precizat ca măsuri urgente desfiinţarea SIIJ până la finalul lunii octombrie şi alegerea primarilor în două tururi de scrutin

USR a cerut refacerea coalţiei fără Florin Cîţu premier şi un nou protocol de colaborare. Dacian Cioloş a fost însoţit la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis de Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion şi Cristian Ghinea.

PNL se pregăteşte să-l sacrifice pe Florin Cîţu. Ce nume sunt pe lista scurtă

Președintele USR Dacian Cioloș a declarat luni, întrebat dacă ia în calcul intrarea la guvernare dar fără Dan Barna, Stelian Ion sau Vlad Voiculescu, că acest subiect nu a fost pe masa discuțiilor. „Am avut astfel de inițiative, dar n-am reșusit să le fructificăm, să avem discuții cu celelalte partide. Am văzut că PNL nu intenționează să vină cu o propunere de premier. Dacă voi fi nominalizat premier, vom iniția aceste discuții cu partenerii. Suntem gata să ne asumăm acest lucru. Nu ne putem lua după semnale luate din surse. Măsurile pe care le propunem sunt în programul de guvern al coaliției. Nu cred că mai putem pierde zile, săptămâni pentru că am tot auzit ce nu vor să facă celelalte partide”, a spus Dacian Cioloș.
„Dar de ce să acceptăm? Acest subiect nu a fost niciodată pe masa discuțiilor și nu văd de unde apare acest subiect. Noi avem echipa de guvernare, vom vedea exact cum o vom asuma într-o nouă structură, dar nu văd de ce să nu mergem cu Dan Barna, cu Cristian Ghinea, cu Cătălin Drulă, cu Stelian Ion, Vlad Voiculescu, șamd? Nu negociem prin intermediul mesei, aceste lucruri se discută în jurul mesei și sper să aibă timp și cei de la PNL ca să găsim soluții”, a spus Dacian Cioloș.

Fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, după a cărui demitere USR PLUS a ieşit de la guvernare, a afirmat că USR va merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis cu „ideea” de a reface coaliţia cu PNL şi UDMR, însă fără Florin Cîţu în fruntea Guvernului. „Florin Cîţu e cazul să-şi dea seama că este într-o situaţie în care nu mai poate continua şi, din păcate, până acum i-a tras pe colegii liberali după el. Este cazul să renunţe la această poziţie de forţă şi să găsim împreună o altă soluţie de premier. Se poate. România nu stă într-un singur om”, susţine Stelian Ion.

Klaus Iohannis, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier: „Le-am lăsat timp să se calmeze”
De altfel, USR  a avut luni dimineaţă o şedinţă a biroului politic. Vineri seară, Cioloş a afirmat că înţelege destul de greu strategia liberalilor, dar, dacă aceştia nu vor face o propunere de premier la consultările de la Cotroceni, USR va face o astfel de propunere. ”Suntem gata să ne asumăm guvernarea”, a declarat Cioloş, precizând, însă, că USR vede posibilă doar o coaliţie cu PNL şi UDMR, fiind exclusă o alianţă politică cu PSD şi AUR.

Dacian Cioloş a precizat, răspunzând unei întrebări, că, cel mai probabil, el va fi propunerea de premier, existând o decizie a partidului în acest sens, dar nu este exclusă nici nominalizarea lui Cristian Ghinea sau a lui Cătălin Drulă.

 

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Ajunsă la 34 de ani, fosta rivală a Simonei Halep a dat vestea cea mare. A uimit pe toată lumea
Capital.ro
Doliu în televiziune. Iubita actriță a murit. Cancerul a învins-o. Toată lumea a văzut-o la TV
Playtech.ro
De ce se poartă mărţişorul la piept: Mulţi îl ţin la mână, însă e greşit, conform tradiţiei
Adevarul
„Nu exclud un război cu China”. Un propagandist al Kremlinului critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații militare”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Fostul conducător din Liga 1: ”Lucescu nu are ce căuta la națională la 80 de ani, ne mirăm că e bolnav, era normal! România merita un antrenor care să o ducă la Mondial”
MediaFlux
Cadavrul ayatollahului Ali Khamenei, găsit printre ruine. S-a confirmat decesul său, afirmă un oficial israelian în timp ce Iranul neagă
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj