Casa Seniorilor Premium, familia în care bunicii sunt monitorizați medical 24 de ore din 24 (P)

Cel mai mare centru rezidențial pentru persoanele în vârstă costruit în sudul  Capitalei, Casa Seniorilor Premium!
Filip Stan
12 oct. 2021, 12:23
Casa Seniorilor Premium, familia în care bunicii sunt monitorizați medical 24 de ore din 24 (P)

Sănătatea este principala preocupare a românilor de vârsta a treia, mai ales în contextul pandemiei cu care ne confruntăm. 5 din 10 pensionari se simt excluși din punct de vedere social din cauza bolilor de care suferă, potrivit unui recent studiu realizat de compania de cercetare Novel. Teama că suferințele lor se agravează iar cei dragi nu îi mai pot îngriji acasă îi determină să aleagă centrele speciale pentru vârstnici.

Casa Seniorilor Premium, familia în care bunicii și părinții sunt monitorizați medical 24 de ore din 24 îi convinge pe vizitatori pe loc că este cea mai bună alegere pentru cei pe care îi iubesc atât de mult.

În plus rezolvă și apăsătoarea problemă a singurătății. Vizitele sporadice ale celor din familie la domiciliu cu greu reușesc să compenseze nevoia de interacțiune afectivă.

Bunicii îngrijiți în centre rezidențiale de specialitate se simt mult mai în siguranță când știu că sănătatea lor este pe mâini bune! La Casa Seniorilor Premium ei sunt  atent  monitorizați de medicul geriatru aflat la centru și primesc asistență medicală zi și noapte.

Tensiunea, pulsul, temperatura sunt verificate în fiecare dimineață și seară și ori de câte ori este nevoie. Cei care suferă de Alzheimer sunt constant monitorizați și antrenați zilnic în activități de terapie ocupațională, benefice pentru creier, .

Desenul, pictura, scrisul de mână, crearea de obiecte din diverse materiale, dansul și vizionarea de filme le stimulează memoria, creativitatea, motricitatea și le îmbunătățesc considerabil starea de spirit.

Odată cu înaintarea în vârstă, depresia poate crea mari probleme iar consilierea psihologică devine esențială.

La  Casa Seniorilor Premium rezidenții beneficiază zilnic de suport psihologic atât în ședințe individuale cât și în cadrul activităților de grup. Ei se relaxează vizionând filme în  sala de cinema, bucurându-se de aer curat în curtea generoasă sau mergând în scurte excursii.  

Echipa noastră pune  rezidenții pe primul loc! Prin munca noastră ne dorim să îmbunătățim calitatea vieţii pentru vârstnici . Facem tot ce trebuie pentru menţinerea unei stări bune de sănătate fizică și emoțională, de independenţă şi implicare în activităţi interactive care mențin și intensifică bucuria de a trăi. La Casa Seniorilor Premium beneficiarii uită de singurătate pentru că  sunt zilnic antrenați în activități interesante prin care socializează. Suntem o adevărată  familie în care bunicii știu și simt că sunt iubiți și îngrijiți de personal medical specializat gata să intervină în orice moment“,  declară directorul centrului, dr. Mihaela Marinescu.

Un rol foarte important în menținerea unei bune stări de sănătate a vârstnicilor îl are kinetoterapia. În fiecare zi, la Casa Seniorilor Premium  specialistul nostru se asigură că beneficiarii își redobȃndesc forța musculară, controlul și echilibrul iar traumatismele lor sunt corectate.

Cercetările arată că un alt criteriu important luat în calcul la alegerea unui centru rezidențial pentru vârstnici este hrana. La Casa Seniorilor Premium  avem mare grijă ca beneficiarii să primească mereu mâncare de calitate, dieta fiind stabilită în funcție de afecțiunile fiecăruia.

Alegerea unui centru rezidențial pentru vârstnici se face și în funcție de facilitățile de cazare. Casa Seniorilor Premium oferă și condiții excelente de cazare în camere dotate cu paturi și grupuri sanitare adaptate stării de sănătate a fiecărui beneficiar.

Cel mai mare centru rezidențial pentru persoanele în vârstă din sudul  Capitalei are o suprafaţă de peste 4720 mp2, este dispus pe 4 niveluri şi are o capacitate totală de cazare de 86 de locuri.

Situat în Bucureşti, sector 4, Aleea Moldoviţa nr. 5, Casa Seniorilor by Premium Wellness  este acel  “acasă”  dincolo de locuința bunicilor, acoperind toate nevoile specifice vârstei a treia.

Ne puteți contacta pe pagina oficială de Facebook Casa Seniorilor by Premium Wellness sau la datele de contact de pe site-ul https://www.casaseniorilorpremium.ro/.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Echipa de start a Universității Craiova pentru duelul cu Getafe! Cele două dileme ale lui Filipe Coelho. Exclusiv
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT