Culmea rasismului. Demi Lovato consideră că termenul „alien” este ofensator pentru extratereştri

Demi Lovato, cântărețul și actorul care se identifică ca nonbinar are un documentar pe platforma Peacock, intitulat „Neidentificat cu Demi Lovato”, în care explorează viață care poate exista dincolo de planeta noastră.
Daniel Spătaru
12 oct. 2021, 21:48
Culmea rasismului. Demi Lovato consideră că termenul

Într-un interviu acordat Pedestrian, Demi Lovato spune că „ei” (formula de adresare pentru persoanele nonbinare) nu cred că ființele de pe altă planetă le-ar face rău oamenilor.

Chiar cred că dacă ar exista ceva acolo care ar vrea să ne facă rău, s-ar fi întâmplat până acum”, au spus ei. „Dar cred că trebuie să nu îi mai numim aliens, pentru că aliens este un termen disprețuitor pentru orice. De aceea îmi place să îi numesc ET!„.

Citeşte şi Demi Lovato face dezvăluiri șocante: „Am fost violată în adolescență”

Cuvântul „alien”, atunci când este folosit pentru a se referi la imigranți sau la cei care provin din alte țări, a devenit controversat și a fost considerat dezumanizant de către susținătorii imigrației.

Lovato a declarat în interviu că scopul seriei pe care o realizează este de a oferi „o înțelegere a cât de mult trebuie să avem grijă de planeta noastră și cât de mult trebuie să învățăm cum să ne extindem conștiința”.

„Cred că lumea devine un loc mai deschis”, a adăugat vedeta, citată de CNN. „Încet, dar sigur, cred că facem progrese. Și ajungem încet acolo. Dar, știţi, orice pas cât de mic este un progres!”.

Citeşte şi Cântăreaţa Demi Lovato a suferit trei atacuri cerebrale şi un atac de cord, după o supradoză de droguri

În luna mai, Demi Lovato i-a anunţat pe fani că este o persoană non-binară şi că va folosi de acum înainte pronumele they/them (ei/ele sau lor). Persoanele non-binare nu se identifică drept bărbaţi sau femei şi au tendinţa de a nu se conforma normelor asociate niciunuia dintre cele două genuri.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
FCSB, CFR Cluj și U Cluj, capi de serie în turul 3 din Conference League. Cu cine pot juca și când are loc tragerea la sorți
Capital.ro
Pensie 2026. Casa de Pensii poate cere înapoi banii în aceste cazuri. Ce trebuie să știe toți pensionarii
Playtech.ro
Cele mai periculoase plaje din Grecia din cauza curenților. Ce trebuie să știe turiștii înainte să intre în apă
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Horoscop 17 iulie. O zodie dă lovitura în carieră, iar alta primește o veste care îi poate schimba complet planurile
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România