Actriţa Claire Danes a născut primul său copil

Actriţa americană Claire Danes, protagonista serialului de televiziune "Homeland", a devenit mamă pentru prima dată, după ce a născut la începutul acestei săptămâni, a anunţat miercuri agentul de presă al artistei.
Romania TV
20 dec. 2012, 13:27
Actriţa Claire Danes a născut primul său copil

Băieţelul născut de actriţă se va numi Cyrus Michael Christopher Dany.

Claire Danes, în vârstă de 33 de ani, este căsătorită cu actorul britanic Hugh Dancy, în vârstă de 37 de ani. Cei doi actori s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private ce a fost organizată în Franţa, în 2009, conform Reuters.

Actriţa americană a câştigat cu rolul Carrie Mathison, o agentă CIA care suferă de tulburare bipolară din serial TV „Homeland”, cele mai importante distincţii din industria de televiziune: un Glob de Aur în luna ianuarie şi un premiu Emmy în septembrie.

La rândul său, „Homeland”, foarte apreciat de critici, a fost desemnat cel mai bun serial dramatic la gala premiilor Emmy 2012. Pentru acelaşi rol, interpretat şi în al doilea sezon al acestui show TV, Claire Danes a fost din nou nominalizată la Globurile de Aur, distincţii ce vor fi decernate în luna ianuarie.

Claire Danes mai are în palmares alte două Globuri de Aur – pentru rolurile din serialul „My-So-Called-Life” (1995) şi pentru cel miniseria TV „Temple Grandin” (2011) – şi un premiu Emmy – pentru rolul din miniseria TV „Temple Grandin”.

Actriţa americană s-a remarcat şi pe marele ecran, cu rolurile din filme precum „Fiicele doctorului March”, „Cum să faci o cuvertură americană”, „Romeo şi Julieta”, „Orele”, „Terminatorul 3: Supremaţia Roboţilor” şi „Pulbere de stele”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Un medic din Cluj a fost găsit fără suflare după două zile! Cum a reacționat familia lui Neeraj Sheoraj
Fanatik.ro
Calculele calificării Craiovei după victoria lui Dinamo: „Va reuși Coelho cu rezervele ce n-a reușit Reghecampf cu titularii?”
Capital.ro
Cum se acordă pensia provizorie, cine are dreptul la ea și în ce condiții ar putea primi banii înainte de finalizarea dosarului
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Laura Codruța Kövesi, avertisment dur la final de mandat: „Parchetul European va fi distrus treptat, tocmai pentru că își face treaba”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Circulația este restricționată pe A1! Ce zone sunt afectate
iamsport.ro
A răbufnit după ce România a înregistrat cel mai slab rezultat din istorie la gimnastica feminină: ”M-a șocat! Nu se poate așa ceva!”
MediaFlux
Mari probleme la calcularea pensiilor. Casele de Pensii din țară vin cu vești proaste pentru pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT