Sindicaliştii din Sănătate, scrisoare deschisă către Klaus Iohannis: „Profesioniştii din Sănătate sunt trataţi cu indiferenţă şi lipsă de respect”

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” a transmis, marţi, o scrisoare deschisă către preşedintele Klaus Iohannis şi către parlamentari în care reclamă lipsa de dialog. ”Circul politic nu poate înlocui ”pâinea" de care au nevoie lucrătorii din sistemul public de sănătate”, au transmis sindicaliştii.
Filip Stan
26 oct. 2021, 12:22
Sindicaliştii din Sănătate, scrisoare deschisă către Klaus Iohannis:

”În timp ce dvs. sunteţi ocupaţi cu jocurile politice, profesioniştii din sistemul public de sănătate luptă, de unii singuri, împotriva acestei pandemii. Consecinţele bâlbâielii politice sunt contrabalansate, la nivelul maxim al posibilităţilor, de străduinţele şi sacrificiile acestor oameni, aflaţi într-un punct critic al capacităţii de rezistenţă. Deşi conducătorii politici „au dezertat”, „armata în alb” a profesioniştilor din sistemul public de sănătate a rămas în prima linie a acestei lupte, fidelă rolului ei social”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă, marţi, de Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” şefului statului şi parlamentarilor.

Sindicaliştii cer conştientizarea situaţiei critice în care se află.

”În locul sprijinului pe care-l aşteaptă în mod firesc de la dvs., profesioniştii din sănătate sunt trataţi cu indiferenţă şi lipsă de respect. Resursele necesare sunt deseori substituite de promisiuni deşarte. Ajutorul este înlocuit de ameninţări. Capacitatea lor de dedicare acestui efort supra-omenesc este continuu subminată de dispreţul pe care-l arătaţi faţă de drepturile lor legitime. Epuizării profesionale generată de pandemie i se adaugă lipsa de speranţă cauzată de indiferenţa dvs. faţă de soarta acestor lucrători. Nu poate exista speranţă atâta timp cât lipseşte dialogul. Inconştienţa Guvernului dublată de refuzul constant al Preşedintelui României şi a Parlamentului de a discuta cu reprezentanţii lucrătorilor din sănătate pentru a le descoperi adevăratele probleme, aşteptările şi a le auzi soluţiile, amplifică deznădejdea acestor profesionişti”, se mai arată în document.

Sindicaliştii atrag atenţia că ”cea mai importantă resursă în această luptă este resursa umană a sistemului public de sănătate”

”În acelaşi timp, vă solicităm să nu uitaţi că lupta împotriva pandemiei a mobilizat profesioniştii din sănătate să lucreze cu mult mai mult decât sunt plătiţi! Această situaţie nu poate dura la infinit. Decizia dvs. de a lipsi lucrătorii din sistemul public de sănătate de drepturile salariale legitime, în contextul unei efort tot mai mare şi a unei inflaţii din ce în ce mai accentuate, i-a adus pe aceştia în situaţia de a nu mai avea resursele necesare pentru ei şi familiile lor. Circul politic nu poate înlocui „pâinea” de care au nevoie lucrătorii din sistemul public de sănătate pentru a supravieţui şi a-şi desfăşura în continuare activitatea de a-i ajuta pe ceilalţi”, au mai transmis sindicaliştii.

”Ce credeţi că s-ar întâmpla dacă, începând de mâine, profesioniştii din sănătate ar decide să lucreze doar pentru perioada de timp ce corespunde nivelului salariului plătit? Cum ar fi dacă, în absenţa acordării drepturilor legitime, profesioniştii ar hotărî să lucreze doar partea din timpul lunar de lucru ce corespunde procentului pe care-l reprezintă venitul salarial primit din venitul total cuvenit, corespunzător:

a) salariului de bază prevăzut de lege pentru acest an; b) raportării tuturor sporurilor la salariul de bază actual/cuvenit;

c) plăţii gărzilor cu tariful orar al salariului de bază?”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Sindicaliştii precizează că nu au recurs la acest gest până acum, dar ”nevoia tot mai mare de resurse necesare desfăşurării acestui efort i-a adus la capătul răbdării”.

”Sistemul public de sănătate are în continuare nevoie ca profesioniştii să-şi desfăşoare activitatea profesională la nivelul maxim posibil. În egală măsură, profesioniştii din sănătate au nevoie de tot sprijinul posibil pentru a duce la îndeplinire această misiune. Acordarea drepturilor salariale legitime este o formă importantă de sprijin. Respectul societăţii faţă de sacrificiile lor constituie o altă formă de susţinere”, se mai arată în scrisoare.

Citeşte şi: Moderna a primit undă verde pentru vaccinarea cu a treia doză. EMA a aprobat doza booster: „Are aceleaşi efecte secundare ca a doua doză”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Ce băutură preferată are Ladislau Boloni. Mulți strâmbă din nas când aud de ea
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Schimbări uriaşe în Codul Rutier pentru şoferi în 2026. Lista modificărilor care vor avea loc anul viitor
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Momentul în care o femeie este spulberată pe o trecere de pietoni din Iași și aruncată câțiva metri în aer, surprins de o cameră de bord. Medicii nu au mai putut face nimic pentru ea
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online