Preşedintele CNCD aruncă în aer restricţiile: „Certificatul verde NU este legal în România, nici la mall, nici la restaurant”

Certificatul verde este solicitat la intrarea în aproape toate locurile publice, mai puţin în magazinele alimentare, farmacii şi benzinării. Conform preşedintelui CNCD, acesta a fost adoptat ilegal, prin HG şi nu prin lege.
Filip Stan
28 oct. 2021, 14:24
Preşedintele CNCD aruncă în aer restricţiile:
Sursa FOTO: click.ro

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, afirmă că drepturile şi libertăţile pot fi limitate numai prin lege, iar introducerea certificatului verde, în zona de HoReCa sau accesul în instituţii publice, printr-un act administrativ, cum este o Hotărâre de Guvern, este nelegală.

Certificatul verde devine ESENŢIAL. Doar mâncare, medicamente şi lumină sfântă de la biserici mai poţi lua fără el. Lista locurilor unde NU mai poţi intra

“Articolul 53, alineatul 1 din Constituţie arată foarte clar că drepturile fundamentale şi libertăţile omului pot fi limitate şi enumeră condiţiile în care pot fi limitate. Prima condiţie de formă este ca aceste limitări trebuie să aibă loc ”numai prin lege”. Ori ceea ce se întâmplă în România astăzi, introducerea certificatului verde, de exemplu, în zona de HoReCa sau accesul în instituţii publice printr-un act administrativ, adică Hotărâre de Guvern, este nelegală. Acest aspect poate fi constatat doar de Curtea de Apel, pentru că hotărârile Guvernului pot fi atacate doar în contencios administrativ, deci nu este competenţa Curţii Constituţionale. Marea problemă este că în acest moment România nu are o procedură rapidă de soluţionare a acestor plângeri”, a declarat Asztalos Csaba, miercuri, la Interviurile Digi 24.

El a precizat, însă, că statul ia aceste măsuri pentru a proteja sănătatea publică şi respectând anumite reguli, atunci acestea nu mai sunt discriminatorii. “Pe fond, însă, articolul 53, alineatul 1 din Constituţie spune clar că statul poate limita drepturi fundamentale şi libertăţi cu scopul de a proteja sănătatea publică. Statul când adoptă astfel de măsuri îşi îndeplineşte obligaţie pozitivă constituţională, ia măsuri prin care protejează viaţa oamenilor, iar dacă le ia cu acest scop şi respectând anumite reguli de proporţionalitate aceste măsuri nu sunt discriminatorii, nu sunt neconstituţionale”, a explicat preşedintele CNCD.

El a precizat că nu înţelege de ce a fost politizat un subiect care ţine de sănătate. “Vedem că este o competiţie şi nu înţelegem pentru ce. Adică, de ce să politizăm un subiect ce ţine de sănătate. Trebuia să existe un acord, aici aş fi avut nevoie de un armistiţiu, nu din primăvara acestui an, ci de când a început pandemia, pentru a nu exploata politic acest subiect, a încerca să câştigăm voturi din moarte pentru că asta se întâmplă în acest moment şi din tragedii, încercând să creăm falii în societate şi să inducem ura unul faţă de celălalt în loc să explicăm şi venim cu elemente raţionale astfel încât fiecare cetăţean să decidă dacă doreşte să ia o măsură sau nu”, a mai precizat Asztalos Csaba.

Certificatul verde nu va fi obligatoriu pentru angajaţi. Legea a fost respinsă de Senat, dar votul decisiv se dă în Camera Deputaţilor
Întrebat dacă angajatorii au dreptul să ceară un certificat verde, preşedintele CNCD a răspuns: “În acest moment, nu, pentru că nu au cadrul legal, dar în practică se întâmplă. Sunt anumiţi angajatori privaţi care, da, solicită ori testare, ori vaccinare. CNCD a emis un punct de vedere cu privire la certificatul verde. Iar noi am dezbătut acest subiect și am ajuns la o concluzie majoritară că acest proiect de lege nu are elemente discriminatorii. Dreptul la muncă nu este un drept absolut. Dacă cineva vrea să se angajeze trebuie să prezinte un certificat medical. Trebuie să demonstrez că sunt apt, că nu am boli contagioase”

Certificatul verde este solicitat la intrarea în aproape toate locurile publice, mai puţin în magazinele alimentare, farmacii şi benzinării.

Președintele CNCD: E o discrepanță între faptul că în lăcașurile de cult se intră fără certificat verde și în alte instituții se cere

„Am înțeles că argumentul ar fi că execitarea libertății de conștiință a dreptului de a beneficia de servicii religioase fost inclusă în categoria drepturilor sau serviciilor esențiale. Eu apreciez că dacă sunt situații comparabile, dacă aceleași realități și circumstanțe sunt valabile într-un lăcaș de cult religios, măsurile de protecție se impun a fi identice”, a declarat Asztalos Csaba.

Președintele CNCD spune că libertatea religioasă este importantă, dar și cultele ar trebui să aibă interesul de a combate pandemia pentru a putea fi ridicate restricțiile.

„Este important să asigurăm și în pandemie libertatea religioasă, este extrem de important mai ales că trecem printr-o perioadă dificilă. Trebuie respectat și asigurat acest drept, dar sunt convins că și cultele au acest interes de combatere a pandemiei, de prevenire a bolilor și într-un final de ridicare a restricțiilor. E o discrepanță între faptul că în lăcașurile de cult se intră fără certificat verde și în instituții sau în alte locuri cu certificat”, a mai spus Asztalos Csaba.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Cât a costat rochia impresionantă purtată de Corina Caciuc la botezul fiului ei și al lui Laurențiu Reghecampf. Este creația unui român
Capital.ro
ANAF schimbă regulile pentru veniturile din străinătate: ce trebuie depus și când apare obligația 
Playtech.ro
Limită de plăţi impusă de bancă fără cererea clientului. Poți rămâne fără posibilitatea de a plăti dacă ai depăşit acest număr de tranzacţii
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Toto Dumitrescu, săltat de polițiști și internat la Psihiatrie. Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut prăpăd într-un magazin și s-a certat cu iubita
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?