Victor Ponta: Penibilii de la CCR fac ce le zice Băsescu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că "penibilii" de la CC vor face ceea ce le spune Traian Băsescu în privinţa legii prin care se îngheaţă salariile şi pensiile în 2012.
Romania TV
06 dec. 2011, 12:14
Victor Ponta: Penibilii de la CCR fac ce le zice Băsescu

Întrebat despre decizia pe care Curtea Constituţională urmează să o ia miercuri la sesizarea depusă de USL la legea prin care se îngheaţă pensiile şi salariile bugetare pentru 2012, Ponta a răspuns:

„Ce le-a spus Traian Băsescu penibililor, iar aici sunt de acord cu el când le-a spus că sunt penibili, deci ce le-a zis Traian Băsescu penibililor să facă, aceea vor face penibilii”.

Ponta a spus că USL va modifica Legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, pentru ca judecătorii Curţii să fie numiţi doar dintre magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi nu pe criterii de prietenie politică.

În 16 noiembrie, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la RRA, că, indiferent care va fi rezultatul sesizării la CC a îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, „bani nu există”, arătând că, „dacă ar exista, s-ar plăti”.

În urma acestor declaraţii ale preşedintelui Băsescu, USL a anunţat declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a şefului statului.

 

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Tragedie aviatică! Un avion a lovit o mașină pe pista de aterizare și s-a rupt în două. Două persoane au murit
Fanatik.ro
Dezvăluire şoc! Darius Olaru şi Adrian Şut au ajuns pe lista neagră a lui Gigi Becali: „Are ceva în viaţa privată! Eu nu stau 2 ani după el!”
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii au tot dreptul. Se face solicitare scrisă. Administratorul, obligat să prezinte documentele
Playtech.ro
Prioritate la trecerea de pietoni când sensurile sunt despărțite de separator. Ce riscă șoferii care nu respectă legea în 2025
Adevarul
Mega-închisoarea cu condiții ca la hotel: camere single sau duble cu baie proprie, grădină cu iazuri, teren de fotbal și pistă de atletism
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Cum și-a prevestit sfârșitul gravida care a murit în explozia din Rahova. Mama tinerei a făcut dezvăluiri sfâșietoare: "Sună-mă să vezi dacă mă mai trezesc!"
Cancan.ro
Ana Monteanu a fost găsită moartă în locuința unde lucra ca badantă. 2 copii au rămas acum orfani de mamă 😢
iamsport.ro
Gabi Balint a dezvăluit ”marele regret” pe care îl are față de Loți Boloni: ”Ar fi trebuit să îl las” / ”Lumea ne apreciază mai mult după ce ne ducem, din păcate”
MediaFlux
Ajutor de Crăciun pentru pensionari. Ministrul Muncii confirmă suma importantă la pensie
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi