Băsescu: Fie ca aceste sărbători să ne reînnoiască dorinţa de a construi împreună un viitor mai bun

Preşedintele Traian Băsescu le transmite românilor un mesaj de Crăciun.
Romania TV
24 dec. 2012, 10:39
Băsescu: Fie ca aceste sărbători să ne reînnoiască dorinţa de a construi împreună un viitor mai bun

„Dragi români, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, doresc să vă adresez gândurile mele cele mai bune însoţite de urări de sănătate, prosperitate şi de linişte sufletească. Fie ca aceste sărbători să ne reînnoiască dorinţa de a construi împreună un viitor mai bun. Crăciun fericit!”, se arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu dat publicităţii luni.

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, vor petrece Crăciunul la Predeal, unde au sosit în week-end. Familia prezidenţială este cazată la vila de protocol din această staţiune.

Duminică dimineaţă, şeful statului a ieşit să se plimbe cu snowmobilul, fiind întrebat de jurnalişti, în momentul în care ieşea de la vila de protocol, ce îşi doreşte de la Moş Crăciun.

„Moş Crăciun sper să-mi aducă linişte (…) Grijile sunt la Guvern, eu nu mai am griji, nu mai am griji. La Guvern, la marea majoritate parlamentară, în niciun caz nu sunt la mine„, a răspuns Băsescu râzând.

Întrebat ce le transmite de sărbători românilor, Traian Băsescu a răspuns: „Să aibă pace în familii, bucurie, speranţă şi să se distreze. Până la urmă viaţa nu e numai din ceartă, din supărări, din tensiuni, din lipsuri, viaţa poate fi şi cu puţină bucurie, cu puţină relaxare, cu puţină viaţă”.

El a mai declarat că anul 2013 este, „din punct de vedere economic, un an riscant”, iar din punct de vedere politic este „un an care nu poate să ne pună probleme pentru că avem o majoritate uriaşă şi un Guvern cu o susţinere populară şi parlamentară extraordinar de ridicată, ceea ce îi va permite să-şi îndeplinească toate cele asumate în programul anunţat cu ocazia învestiturii”.

„Deci, cred că va fi un an formidabil pentru români dacă analizăm programul de guvernare”, a adăugat Băsescu.

El a mai precizat că şi-ar dori ca noul Guvern să-şi realizeze promisiunile.

„Ar fi, dacă vreţi, şi o satisfacţie a mea. Ce nu s-a putut face datorită conjuncturii cu guverne care au fost din partea dreptei, sper aşa cum s-a angajat şi premierul şi Crin Antonescu şi majoritatea parlamentară, sper ca ceea ce ei au promis să poată face, pentru că românii vor fi fericiţi odată cu îndeplinirea a ceea ce au promis”, a spus şeful statului.

Pe de altă parte, Băsescu a fost întrebat ce aşteaptă cadou de Crăciun, sub brad.

„Ştiu eu, multe aştept, depinde ce mi se dă. (…) Îmi pot dori orice, aşa nu pot să spun că-mi lipsesc şosetele sau pijamalele, dar s-ar putea să primesc o pijama şi o pereche de şosete”, a răspuns preşedintele râzând.

În ceea ce priveşte eventuale surprize de Crăciun la care ar recurge, el a precizat că doar Moş Crăciun face surprize. „Surprize face Moş Crăciun, iar Guvernul poate fi un Moş Crăciun, să facă surprize plăcute, daruri”, a mai spus şeful statului.

Traian Băsescu a fost văzut, şi sâmbătă, în staţiune, când s-a plimbat cu snowmobilul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT