Sf Mihail şi Gavril 2021. Tradiţii şi superstiţii. Ce se întâmplă în pragul morţii cu cei care nu au respectat sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli în timpul vieţii

Anual, pe 8 noiembrie, credincioşii sărbătoresc praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Acestei sărbători îi sunt specifice o serie întreagă de tradiţii şi superstiţii pe care credincioşii le respectă pentru a fi feriţi de rele.
Alina Costache
07 nov. 2021, 19:03
Sf Mihail şi Gavril 2021. Tradiţii şi superstiţii. Ce se întâmplă în pragul morţii cu cei care nu au respectat sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli în timpul vieţii

Sf Mihail şi Gavril 2021. Pentru că atât Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt consideraţi păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, există credinţa că ziua de 8 noiembrie este cea mai potrivită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai după trecerea la cele veşnice, potrivit traditii-superstitii.ro

Sf Mihail şi Gavril 2021. Ce semnifică turta areţilor

Despre Arhanghelul Mihail se știe că este conducătorul oștilor cerești-îngerești, iar despre Arhanghelul Gavril știm că este cel care a anunţat-o pe Fecioara Maria că Îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

În ziua praznicului celor doi arhangheli se obișnuiește să se împartă pomană pentru sufletele morților, aceste ofrande numindu-se popular “Moșii de Arhangheli”.

Citeste si Mihail şi Gavril 2021. Tradiţii şi superstiţii. De ce este bine să aprinzi lumânări în această zi

Totodată, în această zi este bine să se aprindă lumânări atât pentru oamenii în viață, cât și pentru cei trecuți în neființă fără lumânare sau dispăruți în împrejurări tragice.

Prin unele zone din Transilvania se coace, de Sfinții Mihail și Gavril, turta areților, areții fiind numele berbecilor despărțiți de oi. În această zi, areții se împreună din nou cu oile, iar turta din grâu sau din porumb se aruncă între oi. Superstiția spune că dacă, această turtă cade cu fața în sus, oilor le va merge bine când vor făta, dacă însă va cădea cu fața în jos, se spune că le va merge rău.

Sf Mihail şi Gavril 2021. Ce se întâmplă în pragul morţii cu cei care nu au respectat sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli în timpul vieţii

Se spune că cel care nu respectă această mare sărbătoare şi lucrează se va chinui în ceasul morții până la ieșirea sufletului.

Potrivit credinţei populare, cei doi sfinţi participă şi la Judecata de Apoi.

Citeste si MESAJE MIHAIL ŞI GAVRIL 2021. Cele mai frumoase urări de Sf. Mihail şi Gavriil

Despre Arhanghelul Mihail se spune că poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreaptă, iar dacă le este hărăzit să mai trăiască, Arhanghelul stă la picioarele lor.

Se crede că în stânga stă diavolul, gata să înşface sufletul celui care trece în nefiinţă, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor de la această moarte, retezându-i Diavolului capul cu sabia. Se spune că respectiva încăpere se umple de sânge, motiv pentru care totul trebuie spălat şi curăţat.

 

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
L-a privit pe criminalul soției sale cum este executat fără nicio remușcare. Promisiunea făcută de un bărbat partenerei sale ucise în urmă cu mai bine de 40 de ani
Capital.ro
Adevărul despre taxa pe nuntă. Fiscul nu va taxa darul de nuntă! Ce va verifica ANAF
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea imediat. Care sunt consecințele pentru moștenitori
Adevarul
Cifrele care arată că Rusia este departe de a fi câștigătoare pe câmpul de luptă. Partea ucraineană a hărții
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
Românii plătesc TVA de 21% la facturile din iulie, mai devreme decât anunțase Guvernul
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Ionuț Rusu și Viviana Sposub și-au spus adio după trei ani de relație! Motivul din spatele despărțirii de frumoasa vedetă: „Ceea ce mi-a adus și probleme în relațiile personale, e obsesia”
Cancan.ro
Șoc TOTAL! Meghan Markle, acuzată că are o fetiță secretă, iar Harry vrea să divorțeze!
iamsport.ro
Marea controversă din jurul Serenei Williams! Adevărul despre compania care produce "medicamentul-minune" care a ajutat-o să slăbească
MediaFlux
Hidroelectrica, anunț către toți clienții! Facturi schimbate pentru 600.000 de români
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect