Băutura şi mâncarea în exces de Crăciun au făcut mai puţine victime decât în alţi ani

Băutura şi mâncarea în exces de Crăciun au creat suferinţe digestive, dar mai puţine decât în alţi ani, în ultimele 24 de ore Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABI) şi SMURD înregistrând împreună aproape 1.400 de solicitări.
Romania TV
26 dec. 2012, 12:48
Băutura şi mâncarea în exces de Crăciun au făcut mai puţine victime decât în alţi ani

„La SABI vorbim de 1.150 de solicitări în ultimele 24 de ore, dintre care 658 au fost urgenţe. Din totalul urgenţelor, peste 200 au fost probleme digestive, 30 de fracturi, luxaţii şi entorse, 20 de traumatisme şi 12 naşteri”, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, managerul instituţiei, doctor Alis Grasu.

Totodată, au fost înregistrate 16 come de diverse tipuri, precum diabetice, neurologice sau alcoolice.

De asemenea, 20 de persoane fără adăpost au fost transportate în centrele sociale ale municipalităţii organizate pentru astfel de cazuri.

Potrivit unei statistici a SABI, începând de vineri de la ora 20.00 şi până miercuri dimineţa, în acest interval au fost 4.907 solicitări, dintre care 2.837 de urgenţe.

Dintre urgenţe, 728 au fost pentru probleme digestive, 1.147 pentru fracturi, entorse şi luxaţii, 99 pentru traumatisme, 14 accidente şi 33 de naşteri.

„Aş vrea să fac menţiunea că toate aceste cazuri se înscriu în media obişnuită, 700 de cazuri de suferinţe digestive raportate la populaţia Capitalei şi a judeţului Ilfov reprezintă un număr mic. Probabil oamenii au învăţat să nu facă excese. Sigur că sărbătorile de iarnă continuă. Sperăm să rămână în cumpătare pentru a se bucura de feeria acestora. Aş putea remarca cu bucurie venirea pe lume a 33 de copii în acest interval, exact vârsta Mântuitorului”, a mai spus managerul SABI.

La rândul său, coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, a confirmat şi el faptul că numărul solicitărilor şi al internărilor în cel mai mare spital de urgenţă din Bucureşti au fost sub media obişnuită.

„Solicitările la SMURD şi internările în Spitalul Floreasca au fost sub media unei zile obişnuite. Am avut la SMURD cam 160 de solicitări pe zi şi la Floreasca cam 300 de prezentări la UPU, în condiţiile în care media unei zile obişnuite este de 400 de prezentări”, a spus dr. Bogdan Opriţa.

El a explicat că zece bărbaţi au ajuns la spital cu capul spart, pe fondul consumului excesiv de alcool. „Zece persone au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au alunecat, ori sau împiedicat şi s-au lovit la cap. De asemenea, 20 de persoane cu infarct au ajuns la spital, a adăugat dr Opriţa.

Potrivit coordonatorului SMUD Bucureşti, majoritatea celor căzuţi pe stradă au refuzat să meargă la spital, recunoscând că au băut cam mult.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Marele Premiu al Azerbaidjanului 2026: programul complet al cursei de la Baku și unde se vede la TV
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro. Tinerii au început să cumpere tot mai multe proprietăți
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iosif Laurențiu, băiețelul de 4 ani care dispăruse în Bacău, a fost găsit fără viață în râul Trotuș
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Pensionarii trebuie să depună acte suplimentare. Veniturile mai puțin cunoscute care se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte