Liderii PNL, PSD şi UDMR, negocieri la sediul Guvernului. Liberalii şi social-democraţii s-au înţeles pentru varianta premierului prin rotaţie

Florin Cîţu (PNL), Marcel Ciolacu (PSD) şi Kelemen Hunor (UDMR), liderii celor trei partide care ar urma să formeze noul guvern, s-au reunit pentru negocieri luni seară, la Palatul Victoria. S-a ajuns la un consens, astfel că premierul va fi dat prin rocadă.
Filip Stan
15 nov. 2021, 19:19
Liderii PNL, PSD şi UDMR, negocieri la sediul Guvernului. Liberalii şi social-democraţii s-au înţeles pentru varianta premierului prin rotaţie

Surse politice susţin că liberalii ar fi fost de acord cu propunerea venită din partea PSD, ca premierul să fie dat prin rotaţie de social-democraţi şi liberali, astfel încât ultimele puncte de negociat ar mai fi ordinea ocupării funcţiei şi numele propuse de cele două partide. Condiţia a fost ca premierul PNL să fie primul, dar acesta să nu fie Florin Cîţu. Rocada se va face la un an şi jumătate.

Liberalii ar fi condiţionat acceptarea variantei de rotaţie a premierului cu condiţia ca ei să aibă primul şef al executivului, în timp ce social-democraţii transmit că ar accepta această condiţie doar dacă primul premier nu va fi Florin Cîţu. Discuţiile cu PSD sunt aproape de finalizare, subiectele care vor fi analizate luni sunt cele legate de protocolul de coaliţie, premier şi portofoliile din noul Executiv PNL-PSD-UDMR. Luni, discuţiile ar urma să se prelungească până târziu în noapte.

Potrivit surselor citate, cel mai probabil până vineri se va contura noua structură de guvernare, iar votul în Parlament va fi săptămâna viitoare.

Preşedintele aşteaptă de la cele trei partide, pe lângtă propunerile de premier, şi structura noului Executiv, au precizat sursele liberale.

Cei de la PNL trebuie să introducă varianta rocadei premierilor, la un an şi jumătate, în forul de conducere, pentru validare. ”Liberalii nu vor accepta niciodată ca PSD să aibă primul premierul”, au spus sursele, precizând că premierul trebuie să fie de la PNL obligatoriu. Pe de altă parte, surse spun că Florin Cîţu ar prefera ca PSD să dea primul premierului, pentru ca PNL să păstreze Ministerul Finanţelor Publice, potrivit News.ro.

Negocieri PNL-PSD-UDMR – se doreşte ca noul Guvern să fie stabilit până la sfârşitul săptămânii

Pe de altă parte, şi cei de la PSD au discutat în Consiliul Naţional despre varianta rocadei şi nu vor, la rândul lor, să renunţe la premierul PSD, ca primă variantă în noul Executiv. Social-democraţii ar accepta ca primul premier să fie liberal doar cu condiţia ca acesta să nu fie Florin Cîţu.

Florin Cîțu și-ar dori din nou funcția, iar dacă nu o poate obține ar prefera ca social-democrații să fie primii care conduc Guvernul. În aceste condiții, premierul demis Florin Cîțu ar prefera ca PSD să preia, pentru început, fotoliul de premier, posibil prin Marcel Ciolacu.

Liberalii spun că la consultările de la Cotroceni, partidele pot merge cu mai multe variante de premier, iar preşedintele este cel care va decide pe cine va desemna.

În împărţirea portofoliilor se va merge pe domenii, iar liberalii nu vor să renunţe nici la Finanţe, nici la Educaţie, Sănătate, Apărare, Energie, Transporturi. Cele două mari partide îşi vor împărţi ministerele în funcţie de importanţa lor, primele cele avizatoare, Justiţie cu Finanţe, apoi cele de forţă, Apărare cu Interne, economice, muncă, cultură, etc.

Potrivit planurilor PNL, se doreşte ca până la sfârşitul săptămânii, noul Guvern să fie finalizat, iar audierile şi votul în plenul comun, cel târziu săptămâna viitoare.

Citeşte şi: Dan Barna: „Preşedintele îşi doreşte Guvernul său şi îl construieşte cu PSD. Ar fi o umilire foarte bună pentru PSD ca premier să fie Cîţu”

DailyBusiness
Cristian Tudor Popescu decimează clasa politică din România: „România este acum în situația din anii ’80, când tovarășul Ceaușescu a reușit să bage țara într-un colaps economico-financiar”
Spynews
Marisa Paloma, implicată într-un accident rutier. Influencerița a fost testată cu alcooltestul. Ce a urmat după: „Am trecut printr-o criză existențială”
Bzi.ro
Scandal la Insula Iubirii 2025! Marian acuză Antena 1 că „măsluiește” filmările. Confruntare directă cu Radu Vâlcan
Fanatik.ro
Alaska, cumpărată de americani cu 7 milioane de dolari de la ruși. Adevăratul motiv pentru care vineri se va decide aici soarta Ucrainei
Capital.ro
Călin Georgescu revine! Anunțul care răstoarnă scena politică: Inevitabil. Din toamnă ajungem la guvernare
Playtech.ro
Litera C albă pe fond roşu, un indicator auto care încurcă şoferii! Mulţi nici nu ştiu ce înseamnă, de fapt
Adevarul
De ce nu a semnat și România „declarația europeană” privind summitul din Alaska. „Este o victorie a lui Putin, fără doar și poate”
wowbiz.ro
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”
Evz.ro
Două zile de coșmar. Ce vine peste România
Prosport.ro
Maria, clona lui Kim Kardashian, a atras toate privirile. Cum și-a făcut apariția prezentatoarea TV
kanald.ro
Patru cazuri de infecție cu virsul West Nile în România, vara aceasta. Unul dintre pacienți este minor
Cancan.ro
Cum arăta Ilie Bolojan în tinerețe? 'Avea păr mult și creț'
iamsport.ro
Monica Seles a rupt tăcerea după ce a fost diagnosticată cu miastenia gravis: "Mi-a luat mult timp să accept". Suferința legendei care câștiga Roland Garros la 16 ani
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI. David Popovici își păstrează culoarul și în afara bazinului! Conduce un alt Porsche și a făcut baie de mulțime la mall FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
O actriță celebră s-a înecat pe o insulă din Grecia. Lumea filmului, în stare de șoc
Horoscop rune 13-18 august. Mihai Voropchievici dezvăluie singura zodie protejată de astre. Perioada aceasta aduce vești dure pentru 2 zodii