S-a vândut magazinul Bucur Obor. Cine l-a cumpărat cu peste 13 milioane de euro

Centrul comercial Bucur Obor a fost cumpărat de One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din România, care a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni.
Filip Stan
19 nov. 2021, 12:01
S-a vândut magazinul Bucur Obor. Cine l-a cumpărat cu peste 13 milioane de euro

Magazinul Bucur Obor a ajuns în portofoliul One United Properties, după ce dezvoltatorul imobiliar a încheiat un acord de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni al Bucur Obor SA, companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul de tranzacționare BUCU, conform Profit.ro.

„Decizia de a achiziționa pachetul majoritar de acțiuni al Bucur Obor este în concordanță cu strategia One United Properties de a crește ponderea profiturilor din activitatea de închiriere într-o manieră durabilă. Bucur Obor are un istoric îndelungat în ceea ce privește profitabilitatea dintr-o astfel de activitate și credem că acordul pe care l-am încheiat astăzi reprezintă un alt pas făcut în direcția creării de valoare suplimentară pentru compania noastră și pentru stakeholderii One United Properties”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties, potrivit sursei citate.

Suma uriaşă pentru care s-a vândut magazinul Bucur Obor

One United Properties a achiziționat indirect pachetul majoritar de acțiuni al Bucur Obor, prin intermediul companiei BO Retail Invest SRL. În data de 19 noiembrie 2021, BO Retail Invest S.R.L. a achiziționat 54,4351% din capitalul social al Bucur Obor S.A., contra sumei de 64.935.000 lei, la un preț pe acțiune de 8,918 lei, care reprezintă un discount semnificativ față de prețul de 21,8 lei la care acțiunile BUCU erau tranzacționate în ziua precedentă. Contractul dintre One United Properties și BO Retail Invest S.R.L. este supus autorizării de către Consiliul Concurenței, transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor BO Retail Invest S.R.L. putând avea loc doar după emiterea acestei autorizări.

Citeşte şi: One United Properties cumpără un teren de la Ion Țiriac de 15 milioane de euro pe malul Lacului Tei. Dezvoltatorul pregătește One Lake Club

Centrul comercial Bucur Obor şi-a deschis porţile pentru locuitorii Capitalei în anul 1975. În prezent, găzduiește magazine de toate dimensiunile, de la afaceri de familie și până la branduri internaționale consacrate.

Bucur Obor a fost listată la Bursa de Valori București în iulie 1997, iar în prezent este cotată pe piața AeRO având o capitalizare bursieră de 289 milioane de lei. În 2020, Bucur Obor S.A. a înregistrat o cifră de afaceri de 31,6 milioane de lei, din care veniturile din chirie s-au ridicat la 26,9 milioane lei, și un profit net de 10,2 milioane de lei.

One United Properties este cea mai mare companie imobiliară românească listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București (BVB). Acțiunile companiei au debutat la BVB în data de 12 iulie 2021, în urma unui IPO de succes, în cadrul căruia compania a atras 260 de milioane de lei pentru noi investiții imobiliare. Începând cu data de 20 septembrie 2021, acțiunile ONE sunt incluse în indicele BET, acesta urmărind evoluția celor mai lichide 19 companii listate la Bursa de Valori București.

Citeşte şi: One United Properties se va lista la Bursa din București printr-o ofertă publică de vânzare de acţiuni

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Ce i-a scris Daniel Pancu lui Cristiano Bergodi și cum i-a răspuns italianul. Mesaje exclusive
Capital.ro
Schimbare la ATM. Sunt înlocuite toate aceste bancomate. Anunț pentru cei care retrag sau depun numerar
Playtech.ro
Cât costă o adeverinţă de vechime în 2026, exemple de calcul: suma poate fi de mii de lei
Adevarul
Realitatea de pe câmpul de luptă expusă de bloggerii ruși pro-război pe care Kremlinul o neagă
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
Florin Prunea, ipoteză surprinzătoare după ce biletele pentru Turcia – România au apărut pe OLX: ”Voi credeți vrăjeala aia?”
MediaFlux
Trump știe cum poate Zelenski să câștige războiul. Sfatul președintelui SUA în relația cu Rusia
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat