Adrian Câciu, viitorul ministrul al Finanţelor: „România trebuie să adere la moneda euro atunci când va fi pregătită”

Viitorul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat luni seară că România trebuie să facă pasul spre moneda euro în momentul când economia va fi pregătită, pentru că o simplă convergenţă nominală poate crea probleme.
Filip Stan
23 nov. 2021, 09:38
Adrian Câciu, viitorul ministrul al Finanţelor:

Câciu a vorbit şi despre situaţia banilor de salarii şi pensii, în condiţiile în care Raluca Turcan, ministru interimar al Muncii, a afirmat luni, într-un mesaj pentru premierul demis Florin Cîţu, că i-a transmis acestuia că la sfârşitul lunii noiembrie nu vor mai exista fonduri pentru achitarea pensiilor şi alocaţiilor pentru copii.

Întrebat dacă e bine pentru România să adopte moneda euro, Adrian Câciu a explicat, la B1TV, că procesul este unul în care sunt mai mulţi factori economici care trebuie luaţi în calcul.

„Este bine pentru România să adopte moneda euro în momentul în care va fi pregătită pentru acest lucru. Dincolo de indicatorii de convergență nominală pe care aproape toată lumea îi știe, o inflație redusă, deficite mai mici de 3%, dobânzi care să fie într-o zonă rezonabilă față de celelalte dobânzi de la nivelul primelor trei țări din Europa, cea mai importantă este convergența reală. Foarte puțină lume vorbește de convergența reală și vedem că țări care au intrat în Europa fără să aibă o convergență reală acum se lovesc de o serie de probleme, mai ales sociale, și mă refer în special la țările din sudul Europei.

Dacă noi reușim o convergență reală, atunci vom avea și posibilitatea de a intra în Europa în calitate de egali cu media europeană, nu de tigri ai Europei, cum existau o serie de afirmații. Gândiți-vă ce înseamnă competitivitatea companiilor românești în fața companiilor germane sau olandeze, sau franceze, toată lumea știe”, a spus viitorul ministru al Finanțelor.

Adrian Câciu, viitor ministru de Finanţe: „E puţin ciudat să descoperi la sfârşit de noiembrie că mai trebuie bani pentru pensii”

El a explicat că o economie bazată pe consum „este foarte volatilă” într-un context de criză.

„Este foarte complicat să faci o aderare doar nominală, din perspectivă unor indicatori statistici, fără să ai o convergență reală, să ai o calitate atât a forței de muncă, dar și a factorilor de producție folosiți, să ai o economie de producție. Pentru că noi nu avem o economie de producție și asta este o realitate, și asta ar trebui să se schimbe în următoarea perioadă, pentru că vedeți ce înseamnă o economie bazată pe consum. Este ușor să o susții pe datorie dintr-o perspectivă, dar este foarte volatilă în contextul de crize. Avem efectul unei crize economice pe care ne-am creat-o singuri prin vulnerabilizarea zonei de producție”, a mai afirmat Adrian Câciu.

Adrian Câciu, propunerea PSD pentru Ministerul Finanțelor, a dat asigurări că pensiile vor fi plătite.

„Este cel puțin ciudat într-o țară ca a noastră să descoperi la final de noiembrie că ar mai trebui niște bani la pensii, dar, din perspectiva banilor pentru pensii, vă spun că sunt bani în buget, în sensul în care trebuie rectificarea făcută și completată cu o sumă de 500 de milioane”, a explicat viitorul ministru.

Citeşte şi: Lovitură pentru românii care lucrează în străinătate. Riscă amenzi usturătoare dacă nu fac asta

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, 3 milioane de euro pentru Ștefan Baiaram din China! În ce condiții acceptă Mihai Rotaru oferta. Exclusiv
Capital.ro
Luca Niculescu a început negocierile pentru formarea Guvernului. Mesaj pentru pensionari: Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor
Playtech.ro
Ce facultate mai merită făcută în România. Domeniile spre care se uită tinerii pentru a avea un job bine plătit
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Luca Niculescu, primele declarații după întâlnirea cu PSD: „Am găsit deschidere în încercarea de a găsi soluții”. Cu ce condiții vine Sorin Grindeanu
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Răsturnare de situație după întâlnirea dintre Luca Niculescu și PSD. Ce s-a decis
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte