Mărturia cutremurătoare a unui supraviețuitor COVID-19 intubat și resuscitat: „După un an de la a doua mea naștere, încă îmi caut sănătatea. Nu vă jucaţi cu virusul”

Gabriel Toma, fost sportiv de performanţă, face mărturii cutremurătoare după ce s-a vindecat de COVID-19. Acesta a fost resuscitat de mai multe ori, iar la un an de când spune că s-a născut a doua oară, încă are probleme de sănătate. Gabriel îi avertizează pe români să nu se joace cu virusul şi îi îndeamnă să se vaccineze.
Loredana Brumă
24 nov. 2021, 10:29
Mărturia cutremurătoare a unui supraviețuitor COVID-19 intubat și resuscitat:

Mărturia unui supraviețuitor COVID-19 intubat și resuscitat. Gabriel Toma a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a spitalului modular de la Leţcani, acolo unde a fost resucitat de trei ori.

Mărturia cutremurătoare a unui supraviețuitor COVID-19 intubat și resuscitat

Gabriel povesteşte coşmarul prin care a trecut după ce a fost infectat cu coronavirus.

„A trecut un an… A trecut un an de la sarabanda bradicardie, resuscitare, intubare, detubare, resuscitare… Apoi iar intubare, detubare, resuscitare… Cu alte cuvinte, mai simplu, în ziua de 19 noiembrie 2020, m-am născut de trei ori, a doua oară… Eram bolnav de Covid-19, internat la Terapie Intensivă Lețcani, secția mobilă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfînta Parascheva” din Iași.
Acum, după doi ani de la debutul pandemiei, Merck a scos Molnupiravir, medicament antiviral împotriva virusului SARS-CoV-2. Deja utilizat în Marea Britanie, din 4 noiembrie, recomandat în UE de EMA pentru cazurile critice de Covid-19. Pfizer, marțea ce a trecut, a anunțat și un antiviral Covid-19, Paxlovid. Se pare că se va termina pandemia.

Citeşte şi Virgil Musta: Dacă nu-ţi faci timp pentru sănătatea ta, vei fi nevoit să-ţi faci timp pentru boala ta

După un an de la a doua mea naștere încă îmi caut sănătatea… Accident vascular ocular; un epdisod de fibrilații paroxistice; dureri în membrele inferioare, musculatură, articulații și oase; port ochelari… Fac fizioterapie de trei ori pe săptămînă câte un ceas pentru a-mi reveni la forma fizică normală pentru un fost sportiv de performanță.

Mă lupt cu o neuropatie cauzată de un diabet care a explodat în tipul internării, acum fiind insulino-dependent. Toate acestea din cauza unui virus, SARS-CoV-2, care nu este sub nici o formă o simplă răceală.

Cu tot progresul medicinei, cu apariția medicamentelor dedicate acestui virus, tot vaccinul rămâne principala modalitate de a lupta împotriva virusului… Vaccinat în 8 martie 2021, rapel în 29 martie 2021, booster în 8 octombrie 2021. Acum cîteva săptămâni am stat cinci zile, câte șase ceasuri pe zi în același birou cu un coleg care strănuta, tușea și s-a dovedit peste week-end că avea Covid-19. Nu m-am molipsit…

Vaccinați-vă, vaccinați-vă, vaccinați-vă! Sunt un fost sportiv de performanță, cu un fizic pe măsură, care cu greu a făcut față acestei boli. Nu vă doresc să treceți prin ceea ce am trecut eu… Nu voi mai fi același niciodată, mă bucur că trăiesc, nu vă jucați viața la ruleta SARS-CoV-2… Ca peste tot la jocurile de noroc, „casa” este făcută să cîștige mereu. Asta înseamnă moarte pentru voi…” povesteşte Gabriel într-o postare publicată de reprezentanții RO Vaccinare.

Citeşte şi Studiu extrem de îngrijorător în Israel! Vaccinul Pfizer NU oferă imunitate de durată împotriva Covid! Dupa câte luni se pot infecta cei vaccinaţi

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Gigi Becali a rezolvat primul transfer la FCSB! Brazilianul a fost cumpărat cu 450.000 de euro. Exclusiv
Capital.ro
Eugen Tomac a confirmat o parte dintre numele pe care intenționează să le propună pentru viitorul Guvern: Probabil în cursul zilei de mâine voi finaliza lista cabinetului
Playtech.ro
Cele mai sigure destinaţii europene. Unde poţi călători fără frica dronelor sau rachetelor
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Dinamo l-a dat afară, dar poate ajunge lângă Kopic la noua echipă: ”Își caută casă”
MediaFlux
PAPARAZZI Neli Lucescu, tratată cu mare grijă de familie! Gest incredibil făcut de Luis Escobedo, soțul lui Marilu Lucescu FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți