Elevii vor susţine teze şi în semestrul I. Clarificări din partea ministrului Educaţiei

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că nu se va renunţa la tezele semestriale, deşi unii elevi solicită acest lucru. Elevii cu ”vulnerabilităţi certificate medical” sau care au cerinţe educaţionale speciale care sunt şcolarizaţi la domiciliu vor putea susţine tezele online.
Filip Stan
25 nov. 2021, 14:46
Elevii vor susţine teze şi în semestrul I. Clarificări din partea ministrului Educaţiei

Elevii vor susţine teze şi în semestrul I. Ministrul Educaţia a anunţat că nu are de gând să renunţe la această testare semestrială a elevilor.

„Atâta vreme cât teza nu mai este 50% ca pondere din nota finală, este doar 25%, restul de 75% fiind constituită media din cele două note în afară de teză – deci au o pondere de 37,5% fiecare, deci mai mare decât teza – teza rămânând singurul şi ultimul bastion în calea irelevanţei notelor, ea se va da cu prezenţă fizică”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Citeşte şi: Mai puţine teze pentru elevii din gimnaziu şi liceu în semestrul I. Cîmpeanu: Din 6 decembrie se pot susţine teze

Ministrul Educaţiei a precizat că elevii care au ”vulnerabilităţi certificate medical” sau care au cerinţe educaţionale speciale care sunt şcolarizaţi la domiciliu vor avea dreptul de a susţine tezele de acasă.

De asemenea, elevii care nu sunt în situaţii grave, dar care au recomandarea de a nu intra în colectivitate vor putea susţine tezele până la finalul semestrului al doilea, a menţionat ministrul.

Consiliul Naţional al Elevilor a lansat, miercuri, o petiţie intitulată ”Nu mai jucaţi ping-pong cu educaţia din România”. Elevii cer minitrilor Educaţiei şi Sănătăţii să nu mai schimbe regulile „în timpul jocului”, dar şi măsuri clare pentru derularea şcolii în timp de pandemie. De asemenea, se propune renunţarea la teze.

„În ultimele luni, autorităţile au fost într-un continuu joc de ping-pong cu educaţia din România. Nimeni nu şi-a asumat un plan coerent de măsuri pentru a proteja atât dreptul la educaţie, cât şi dreptul la sănătate al elevilor. Am solicitat parametri în baza cărora să se decidă scenariul de funcţionare a unei şcoli, am solicitat testare non-invazivă, precum şi înlocuirea tezelor pentru semestrul I. Nimic din toate acestea nu pare să ajungă la urechile decidenţilor. De aceea, Consiliul Naţional al Elevilor a lansat o petiţie prin care solicită Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să se oprească din a mai schimba regulile în timpul jocului, dar şi să adopte o serie de măsuri atât de necesare şcolii pe timp de pandemie”, a transmis, miercuri, Consiliul Naţional al Elevilor.

”Elevii, părinţii şi profesorii nu mai înţeleg nimic din măsurile schimbate peste noapte. De aceea, vă solicităm introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcţionarea şcolilor, suspendarea organizării tezelor în semestrul I al acestui an şcolar şi înlocuirea acestora cu evaluări sumative cu subiect unic pentru toate clasele, fără notare, cu feedback din partea profesorilor, testare periodică non-invazivă pentru toţi elevii, posibilitatea testării antigen în afara programului şcolar, dar şi asumarea publică a faptului că un set de măsuri odată stabilite nu vor mai fi modificate peste noapte”, au mai transmis elevii.

 

Ce teze susțin elevii la gimnaziu și liceu, din 6 decembrie 2021

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că numărul tezelor pe care elevii de gimnaziu şi cei de la liceu se vor susţine în semestrul I se va reducere.

Elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a şi a VIII-a vor da teze la Limba şi Literatura Română şi la Matematică, potrivit unui document prezentat de edupedu.ro.

Elevii de liceu vor susţine trei teze, la Limba Română, Limba Modernă 1 şi Istorie / Geografie / Informatică / Chimie / Fizică / Biologie, in funcţie de profil.

La clasele de-a VII-a, a VIII-a și la liceele în regim bilingv sau intensiv de predare a unei limbi străine, elevii vor continua să dea teza și la limba respectivă.

În școlile gimnaziale (cu clasele V-VIII), în licee și în școlile profesionale cu predare în limbile minorităților naționale, precum și la clasele de nivel gimnazial, liceal și profesional cu predare în limbile minorităților naționale, pe lângă lucrările scrise menționate în listă, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba și literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare sau calificare profesională, an de studiu și formă de școlarizare.

În învățământul special care utilizează curriculumul școli de masă sau curriculumul școlii de masă adaptat, asigurând aceleași finalități ca învățământul de masă, se susțin tezele prevăzute pentru învățământul de masă.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
S-a întâlnit cu Dan Petrescu și a rămas uimit de cum arată antrenorul după problemele medicale avute: „Vă spun foarte sincer”
Capital.ro
Dezvăluire despre Traian Băsescu. Ion Cristoiu a spus tot. Ordinul dat de fostul președinte: S-a pus la cale operațiunea
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul