„Tango-terapia”, un tratament medical utilizat în spitalele argentiniene

„Faptul de a-ţi strânge partenerul (de dans, n.r.) în braţe face ca tangoul să fie atât de special, creând un fel de raporturi amoroase„, a declarat Silvina Perl, coordonatoarea Atelierului de tangou din cadrul Spitalului Psihiatric Borda, unul dintre stabilimentele medicale din Buenos Aires care a adoptat ca o formă de terapie celebrul dans din Rio de la Plata.

Magia tangoului, dans apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea la Buenos Aires şi Montevideo, inclus în 2009 în patrimoniul mondial al UNESCO, ajută la o mai bună tratare a bolnavilor, a explicat acelaşi psiholog.

„Tangoul, bineînţeles, nu vindecă doar el singur. Însă, în timpul unei ore de curs, pacienţii nu mai au halucinaţii: ei sunt concentraţi, ocupaţi cu executarea corectă a paşilor de dans„, a adăugat ea.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Borda este un spital psihiatric pentru bărbaţi, dar mai multe femei voluntare o ajută pe Silvina Perl să îi înveţe acest dans dificil pe cei 20 de pacienţi incluşi în program, într-o atmosferă calmă.

Atelierul de tangou de la Spitalul Public Ramos Mejia din Buenos Aires foloseşte aceeaşi tehnică, dar pentru un public diferit: pacienţii de vârsta a treia. De această dată, medicii doresc să combată depresia şi senzaţia de vid cu care se confruntă persoanele care s-au pensionat după ce au dus o viaţă extrem de activă.

„Inactivitatea îi pândeşte pe oamenii care s-au pensionat de curând: tangoul le permite să îşi regăsească imediat acea viaţă socială activă care le lipseşte„, a declarat Alba Balboni, coordonatoarea atelierului, la care participă însă şi persoane tinere.

Celebra frază „e nevoie de doi pentru a dansa tangou”, folosită de obicei pentru a explica faptul că în orice conflict responsabilităţile sunt adeseori împărţite, pare să fie „cheia” pentru efectul terapeutic pe care îl are Atelierul de tangou de la spitalul Borda.

„Tratăm psihoza cu ajutorul tangoului, pentru că acest dans conţine un limbaj universal care îl obligă pe bolnav să stabilească un raport cu celălalt, în condiţiile în care acel «celălalt» nu exista, înainte, în lumea lui„, a explicat Silvina Perl.

„Nu există tangou fară celălalt şi nu există dans fară coordonare. Partenerul este absolut necesar pentru a dansa, la fel ca regulile, paşii, figurile de dans”, a adăugat ea.

Pacienţii înscrişi în acest atelier, în loc să rămână închişi în lumea lor, înaintează într-un mod natural, către partenerii lor, căutându-i. Pentru a putea să danseze, ei par să accepte să se deschidă către lumea înconjurătoare.

La spitalul Ramos Mejia, sala „Carlos Gardel”, denumită astfel după un celebru compozitor de tangou de la începutul secolului al XX-lea, reprezintă o veritabilă oază de convivialitate, într-o aripă a unei clădiri în care toată lumea se agită pe culoarele pline de oameni: bolnavi, medici şi infirmiere.

„Tangoul este magic pentru persoanele în vârstă”, spune Alba Balboni, care, după ce a trăit 33 de ani în Statele Unite, participă la Atelierul de tangou. „Această magie constă înainte de toate în faptul că poţi să îţi strângi partenerul în braţe”, a adăugat ea.

Unul dintre „elevii” noi, Federico Tressero, în vârstă de 65 de ani, pare deja captivat de această magie. „Ne obişnuim treptat cu strânsul partenerului în braţe. La Academia de tangou se pune accentul pe coregrafie, însă pe noi ne atrage cel mai mult contactul cu partenerul”, a adăugat el.