Lista ţărilor din care dacă te întorci în România intri în carantină. Noi reguli la intrarea în ţară începând de azi

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi Hotărârea numărul 113 care aduce modificări ale regulilor privind carantinarea persoanelor care sosesc în România, valabile în perioada 10.12.2021 - 08.01.2022.
Alina Andrei
10 dec. 2021, 14:57
Lista ţărilor din care dacă te întorci în România intri în carantină. Noi reguli la intrarea în ţară începând de azi

Autorităţile din România au modificat regulile de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor  care sosesc în România în perioada Sărbătorilor de iarnă. Persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană, aflate în zonele VERDE şi GALBEN, nu intră în carantină la sosirea în România. Sunt exceptaţi de la carantină copiii sub 12 ani, copiii cu vârsta între 12 şi 16 ani, indiferent de încadrarea ţării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul naţional.

Începând de vineri, 10 decembrie, sunt exceptaţi de la carantinare şi elevii/studenții, cetățenii români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori dacă prezintă la sosirea în ţară un test PCR COVID negativ.

Citeşte şi: Raed Arafat: Testul PCR, obligatoriu pentru evitarea carantinei

De asemenea, nu intră în carantină angajaţii sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării din statele terțe dacă sunt vaccinați ori au trecut prin boală.

Durata de carantinare pentru persoanele vaccinate sau trecute prin  boală care sosesc în România din statele terțe fără test RT-PCR se reduce la 10 zile.

Citeşte şi: Români întorşi în ţară înainte de Sărbatori, prinşi cu certificate COVID ale altor persoane la vamă

S-a eliminat posibilitatea de a ieșii din carantină în a 10 zi dacă se efectuează test RT-PCR in a 8 zi. 

„Acea măsură fusese luată când carantina era de 14 zile și dădeam posibilitatea să iasă în a 10-a zi dacă se face test în ziua a 8-a. Acum carantina a coborât la 10 zile”, a explicat şeful DSU, Raed Arafat.

De asemenea, CNSU a actualizat şi lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Astfel, în zona roșie au intrat Finlanda și Liban.

În zona galbenă au intrat, în urma scăderii incidenței, Armenia, Dominica, Maldive și Singapore.

Din zona verde a intrat în zona galbenă, în urma creșterii incidenței, Polinezia Franceză.

Anexa la HCNSU nr. 113 din 10.12.2021

 

DailyBusiness
Apetitul românilor pentru croaziere a crescut cu 30%. Unde merg turiștii şi cât cheltuiesc
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Patru zodii au stea în frunte de pe 22 septembrie după ora 22.00. Dumnezeu le pune mâna-n cap acestor nativi și le aduce noroc din plin, dar și șanse unice
Capital.ro
Nimeni nu se aștepta în România. Călin Georgescu a reușit să se impună. Călin Hentea: Propagandă bine ascunsă
Playtech.ro
Cum scoţi de la impozit o maşină dusă la Rabla? Aşa nu mai plăteşti taxa la primărie
Adevarul
I-a dat Trump mână liberă lui Putin să schimbe planul în Ucraina? „Atitudinea ambiguă a SUA îl va determina să continue testarea NATO”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Cine este afaceristul care vrea să preia afacerea Nordis - Îi plac mașinile Lamborghini, Ferrari, Porsche şi Mercedes
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ion Țiriac, apariție în bikini. Moştenitoarea imperiului s-a distrat de minune: „Uite, mamă!”
kanald.ro
Adolescenta cu chip de înger, rănită grav în accidentul din Suceava, a MURIT la doar 15 ani. Sora ei se luptă în continuare între viață și moarte
Cancan.ro
Geanina Tinca, o româncă de 26 de ani, a dispărut la Napoli. Unde a fost văzută ultima dată
iamsport.ro
David Popovici a uitat de bolizii de sute de mii de euro! Cu ce s-a prezentat la ultimul eveniment: a impresionat pe toată lumea
MediaFlux
Mai sunt bani pentru pensii și salarii? Anunț de ultimă oră
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, reacție sinceră despre Ilie Bolojan, după ce a preluat conducerea Guvernului. Fostul președinte a vorbit fără perdea: ”E lipsă de experiență”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor