Elon Musk s-a săturat de ştiinţă. Şeful Tesla se gândeşte să renunţe la afaceri şi să devină influencer full-time

Directorul general de la Tesla Inc, Elon Musk, a vândut în ultima lună acţiuni în valoare de aproape 12 miliarde de dolari, după ce i-a întrebat pe utilizatorii de Twitter dacă ar trebui să îşi diminueze cu 10% participaţia la constructorul american de automobile electrice.
Daniel Spătaru
10 dec. 2021, 16:43
Elon Musk s-a săturat de ştiinţă. Şeful Tesla se gândeşte să renunţe la afaceri şi să devină influencer full-time

Joi, Elon Musk, cel mai bogat om de pe planetă, a vândut un nou pachet de 934.091 acţiuni Tesla cu suma de 963 milioane de dolari, potrivit documentelor publicate de Autoritatea de Supervizare a Pieţelor Bursiere din SUA. În total, începând din data de 8 noiembrie şi până în prezent, Musk a vândut în total 11,03 milioane de acţiuni Tesla, dar, în acelaşi timp, a şi achiziţionat alte 12,87 milioane de acţiuni prin exercitarea unor opţiuni cu acţiuni.

La începutul lunii noiembrie, Musk anunţa că va vinde 10% din participaţia sa dacă utilizatorii Twitter sunt de acord cu această idee. Fondatorul şi directorul general de la Tesla deţinea la acea dată o combinaţie de 244 milioane de acţiuni, fie prin trustul său, fie prin diferite opţiuni cu acţiuni, echivalentul a aproximativ 23% din capitalul Tesla.

Tot joi, Elon Musk a anunţat joi că „se gândeşte” să renunţe la postul de CEO al Tesla şi să devină influencer.

„Mă gândesc să renunţ la slujbă şi să devin un influencer full-time. Ce părere aveţi?”, a scris acesta pe Twitter, fără a dezvolta subiectul.

Citeşte şi Elon Musk, atac indirect la Biden și Trump. Miliardarul propune limită de vârstă pentru candidatura la președinția SUA

Musk, care este şi fondatorul şi director general la compania de rachete SpaceX, precum şi la start-up-ul Neuralink sau la firma de infrastructură The Boring Company, declara în luna ianuarie a acestui an că se aşteaptă să fie CEO-ul Tesla „pentru mai mulţi ani”.

Luna trecută, Elon Musk i-a întrebat pe cei 62 de milioane de admiratori ai lui de pe Twitter dacă ar trebui să vândă 10% din acţiunile pe care le deţine la compania Tesla şi a promis că va respecta decizia acestora. În condiţiile în care răspunsurile „da” au reprezentat peste jumătate din totalul voturilor exprimate, Musk a vândut acţiuni în valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari.

Prin intermediul participaţiilor sale la alte companii, precum Neuralink şi mai ales SpaceX, magnatul Elon Musk este, teoretic, cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată de Bloomberg la 338 de miliarde de dolari.

Citeşte şi Această femeie susţine că este sora lui Elon Musk. A luat deja legătura cu tatăl miliardarului, după ce i-a trimis o fotografie

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Nebunie totală! Președintele a intrat în vestiar și a aruncat cu bani în jucători. Video
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Amenzi pentru românii de pe litoral. Statul român a luat decizia
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat