Dezbaterea succesiunii după Petrică Mîţu Stoian a fost amânată. Cu ce probleme s-ar putea confrunta moştenitorii

Averea lăsată de Petrică Mîţu Stoian a stârnit o serie de controverse între membrii familiei şi impresarul acestuia. Dar lucrurile par să ia o altă turnură, cel puţin deocamdată, căci toată lumea se focusează acum pe aflarea celor vinovaţi de moartea acestuia.
Oana Anghel
18 dec. 2021, 12:50
Dezbaterea succesiunii după Petrică Mîţu Stoian a fost amânată. Cu ce probleme s-ar putea confrunta moştenitorii

Dezbaterea succesiunii după Petrică Mîţu Stoian nu mai este o prioritate pentru familie. Până la finalizarea anchetei morţii artistului mehedinţean, împărţirea averii a fost amânată. Astfel, pentru moment, familia a decis să aştepte concluziile anchetatorilor şi expertizele medicilor legiști.

Dezbaterea succesiunii după Petrică Mîţu Stoian, amânată ână la finalizarea anchetei privind moartea artistului

Între timp, însă, a apărut o altă situaţie care ar putea afecta moștenirea de aproape un milion de euro a artistului. 70% din drepturile de autor ar putea fi preluate de stat pentru Fondul Cultural Român.

Citeste si Casa de la Isverna a lui Petrică Mîţu Stoian, în pericol să se degradeze: „Nepoţii au treabă cu birtul din sat, nu stau să vadă de casă. Se strică dacă nu se dă drumul la căldură, iernile sunt grele şi lungi”

Petrică Mîțu Stoian a avut un contract de colectare a drepturilor de autor și a celor conexe drepturilor de autor cu CREDIDAM, un organism autorizat de ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autor) să strângă aceste sume de la difuzori și să-i returneze artiștilor. CREDIDAM are obligația legală de a colecta aceste drepturi și după moartea interpretului.

Banii respectivi vor rămâne însă blocați într-un cont până când se va lămuri cine este moștenitorul legal, care va avea dreptul să extragă acei bani din conturi, informează WOWbiz

Avocata Carmen Obârşanu face lumină în problema moştenirii lui Mîţu Stoian. Ce drepturi are impresarul asupra averii regretatului artist

Carmen Obârşanu reprezintă în faţa instanţei interesele surorilor lui Petrică Mîţu Stoian, nemulţumite că impresarul Doru Guşman a pus mâna pe averea fratelui lor.

Avocata spune că, indiferent de natura relaţiei pe care Petrică Mîţu Stoian o avea cu Doru Guşman, aceasta se va împărţi familiei.

Domnul Guşman exagerează când spune că „Noi am fost familia lui”. Locul familii nu-l poate lua niciun prieten. Familia e sfântă, de aceea există şi dreptul natural pe care-l are persoana din familie de a moşteni chiar dacă există anumite testamente în favoarea terţelor persoane. Dar există acea rezervă succesorală indiferent cât de apropiată ar fi relaţia cu prietenii.

Domnul Guşman avea relaţia pe care o avea, dar succesiunea este a familiei. La Isverna, familia este moştenitoare, a fost proprietatea exclusivă a defunctului şi rămâne familiei. Casa părintească nu se înstrăinează„, a declarat avocata la România TV

 

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
Cel mai criticat jucător de la FCSB, lăudat de Dumitru Dragomir: „Nu e lăsat să se exprime! Poate ajunge fotbalist de peste 5.000.000 de euro”
Capital.ro
Șoferii pot fi sancționați la un control în trafic. Cele 3 obiecte care trebuie să se afle obligatoriu în mașină
Playtech.ro
Greva generală din Sănătate a început. Ce servicii medicale vor fi limitate și cum vor fi tratați pacienții
Adevarul
Cât costă cinci zile la mare în vârf de sezon. Hotelurile cu servicii all inclusive se mențin în preferințele românilor
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
Horoscop 28 iulie: Ziua în care alegerile mici pot schimba direcția unei întregi săptămâni
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România