SCANDALUL fiului nelegitim: Vasile Rotaru a cerut instanţei să renunţe la judecarea cererilor

Fostul jurnalist Vasile Rotaru a declarat marţi, pentru Mediafax, că a depus la Judecătoria Sectorului 1 o cerere în care solicită instanţei să renunţe la judecarea celor două acţiuni iniţiate de un pretins fiu al lui Sergiu Nicolaescu, întrucât i-a fost folosită identitatea.
Romania TV
08 ian. 2013, 15:29
SCANDALUL fiului nelegitim: Vasile Rotaru a cerut instanţei să renunţe la judecarea cererilor

Am fost la judecătorie însoţit de un avocat, care m-a îndrumat ce anume să scriu în respectiva cerere. Mi-a fost folosită identitatea, nu eu sunt cel care a iniţiat cele două acţiuni”, a mai spus Rotaru, care a confirmat că a comunicat şi Poliţiei faptul că i-a fost folosită identitatea.

Întrebat dacă ştie cine i-a folosit identitatea pretinzând că este fiul regizorului, Vasile Rotaru a spus că nu ştie acest lucru.

Cazul legat de demersurile în instanţă ale pretinsului fiu al regizorului Sergiu Nicolaescu a ajuns în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care au deschis, marţi, o cauză penală privind faptul că s-ar fi folosit date de identificare ale altei persoane.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a fost constituită, în cursul zilei de astăzi (marţi – n.r.), o cauză penală în care se efectuează cercetări în legătură cu informaţiile vehiculate în mass-media conform cărora, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost depusă o acţiune în stabilirea paternităţii de către o persoană care se pretinde a fi fiul unui cunoscut regizor recent decedat şi care a folosit, în cuprinsul cererii, datele de identificare ale alteia”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Secţia 14 a Poliţiei sectorului 4 face cercetări cu privire la cererea depusă la instanţă de pretinsul fiu al lui Sergiu Nicolaescu, poliţiştii sesizându-se cu privire la un eventual fals, dar şi în urma unei înştiinţări a lui Vasile Rotaru, al cărui CNP a fost folosit în înregistrarea acţiunii.

Ulterior demersurilor de la Secţia 14, Poliţia Capitalei a anunţat, marţi, că s-a sesizat din oficiu şi face cercetări referitoare la posibila săvârşire a unor infracţiuni de fals în cazul cererii de stabilire a paternităţii depuse pe 4 ianuarie la Judecătoria sectorului 1 de un bărbat care s-a recomandat drept Vasile Rotaru, fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu.

Acesta a depus două acţiuni la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în urma cărora instanţa a înregistrat, luni, două dosare, unul pentru oprirea procedurii de incinerare a trupului neînsufleţit al regizorului (care are termen de judecată în 5 februarie) şi altul pentru stabilirea paternităţii (cu termen de judecată în 15 mai).

Cererile ar fi fost trimise pe e-mail, în 4 ianuarie, din Germania, cu două zile înainte de incinerarea lui Sergiu Nicolaescu.

La scurt timp, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Codul Numeric Personal (CNP) din cererile trimise instanţei aparţine unui fost jurnalist sportiv, Vasile Rotaru.

Astfel, în urma amplei mediatizări a cazului, Secţia 14 a Poliţiei sectorului 4 Bucureşti s-a autosesizat marţi dimineaţă în cazul acţiunii depuse la Judecătoria Sectorului 1, instanţă care are sediul în acest sector, loc unde s-ar fi comis infracţiunea.

Totodată, poliţia a primit o înştiinţare din partea lui Vasile Rotaru, care a precizat că nu a depus el cele două acţiuni la judecătorie pe 4 ianuarie, înaintând şi acte.

Poliţia urmează să ia număr unic de înregistrare al cazului la Parchetul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

La primul termen de judecată, în procesul privind stabilirea paternităţii, instanţa Judecătoriei sectorului 1 a stabilit calitatea procesuală a persoanei care a deschis acţiunea, iar în cazul în care se constată că reclamantul este o altă persoană decât cea care s-a recomandat a fi, dosarul se va suspenda.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Câți bani au primit Shakira și Justin Bieber pentru prezența la Cupa Mondială 2026. Sumele sunt uriașe
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 23 iulie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și motorină
Playtech.ro
Ce trebuie să faci înainte să părăsești locuința închiriată ca să nu pierzi bani
Adevarul
Reportaj în Ungaria de Est, paradisul cultural și acvatic de la granița României. Cât costă un sejur în tărâmul cetăților și băilor termale
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere imensă la Dinamo! S-a stins din viață un fost jucător important al clubului din Ștefan cel Mare
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
Femeile ies mai devreme la pensie. Modificările aduse de noua lege și cum se aplică
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România