Virgil Ianţu pleacă de la Kanal D. De ce a renunţat la „Vrei să fii milionar”

Virgil Ianţu a anunţat, marţi, că a decis să nu mai continue colaborarea cu Kanal D, unde a prezentat show-ul "Vrei să fii milionar?", în timp ce reprezentanţii televiziunii au spus că perioada de valabilitate a contractului pe care prezentatorul îl avea cu televiziunea a expirat pe 31 decembrie.
Romania TV
08 ian. 2013, 17:59
Virgil Ianţu pleacă de la Kanal D. De ce a renunţat la

După cum aţi observat, în anul care a trecut, organizatorii au făcut multe modificări cu care nici voi, dar nici eu nu am fost de acord, începând de la numărul de episoade şi până la conţinutul şi durata acestora. Numărul de episoade a scăzut de la trei pe săptămână, la doar unul, ora difuzării a fost schimbată, ca mai apoi şi durata unui episod să fie înjumătăţită. A fost o politică pe care nu am înţeles-o şi care a privat şi publicul, câştigat de Kanal D datorită acestei emisiuni, de motivul pentru care se îndreptase spre acest post„, a scris Virgil Ianţu, marţi, pe contul său de Facebook.

El a precizat că pe pagina de Facebook a emisiunii „Vrei să fii milionar?” au apărut de-a lungul timpului şi continuă să apară „postări deloc potrivite cu scopul pe care îl avea această pagină”. „(…) iar oamenii mă asociază direct pe mine cu postările sau premiile respective, nu pe cei care le fac de fapt”, a spus Virgil Ianţu.

Potrivit acestuia, „Vrei să fii milionar?” a avut „un aport enorm la câştigarea de către Kanal D a locului 3 în audienţă, după cum au declarat reprezentanţii postului la momentul respectiv”. „Dar odată ce lucrurile au ajuns acolo, respectul şi interesul postului pentru publicul câştigat s-au schimbat. În urma acestor probleme şi a nerespectării termenilor contractuali, am decis să nu prelungesc colaborarea propusă la începutul ultimului sezon de către postul Kanal D„, a mai spus Virgil Ianţu.

De cealaltă parte, reprezentanţii televiziunii Kanal D au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că perioada de valabilitate a contractului pe care Virgil Ianţu îl avea cu Kanal D a expirat pe 31 decembrie 2012.

„Contractul de colaborare dintre Dogan Media International – Kanal D şi domnul Virgil Gătăianţu a încetat la 31 decembrie 2012, prin expirarea perioadei de valabilitate. Deoarece nu a dorit continuarea colaborării, Kanal D nici nu şi-a manifestat intenţia de prelungire a acestui contract. Managementul Kanal D nu a luat încă decizia dacă va prelungi licenţa pentru emisiunea ‘Vrei să fii milionar?’ în acest an”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Maria Popescu, PR & Communication Manager Kanal D.

Kanal D a anunţat pe 23 iunie 2011, într-o conferinţă de presă, că emisiunea „Vrei să fii milionar” va fi introdusă în grila Kanal D şi va fi prezentată de Virgil Ianţu, cel care a mai prezentat acest format şi la televiziunea Prima TV. Emisiunea „Vrei să fii milionar?”, cu Virgil Ianţu, a început să fie difuzată la Kanal D în 24 august 2011.

Întrebat în conferinţa de presă din 23 iunie 2011 dacă nu se teme ca noua emisiune „Vrei să fii milionar” să nu aibă succesul pe care acest format l-a avut în trecut la Prima TV, Ianţu a spus atunci că show-ul a rulat timp de cinci ani şi nu a fost întrerupt pentru că nu avea audienţă, ci pentru că au existat anumite probleme cu licenţa.

Formatul „Vrei să fii miliardar” a fost lansat pentru prima oară în România de Prima TV, în 2000, şi a rulat pe micul ecran timp de cinci ani. Compania care deţine licenţa pentru acest format este Sony Pictures.

Televiziunea Kanal D este deţinută de trustul Dogan Media International, subsidiară a grupului Dogan Yayin Holding (DYH), care este lider pe piaţa de media din Turcia. Dogan a intrat pe piaţa de televiziune din România în ianuarie 2007, când televiziunea Kanal D a primit licenţă audiovizuală de la Consiliul Naţional al Audiovizualului.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Jucătorul din SuperLiga care s-a duelat cu Messi la Mondial e nerăbdător să revină la echipă! A renunţat la două săptămâni de vacanţă
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Noi furtuni sunt anunţate în Bucureşti, miercuri. Meteorologii spun că nu am scăpat de vremea rea
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Ilfov, în urma furtunii de marți seară. Un copac a căzut peste mașina în care se afla
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Încep procedurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan! AUR a votat în unanimitate și cere anticipate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?