REVOLTĂ a şoferilor la ieşirea din Huşi spre Vama Albiţa

Mai mulţi şoferi şi pasageri aflaţi la ieşirea din municipiul Huşi spre Vama Albiţa s-au revoltat, marţi seară, nemulţumiţi că nu sunt lăsaţi să meargă spre punctul de trecere a frontierei, pentru menţinerea ordinii în zonă fiind mobilizaţi peste 20 de poliţişti şi jandarmi. După
Romania TV
08 ian. 2013, 19:23
REVOLTĂ a şoferilor la ieşirea din Huşi spre Vama Albiţa

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, mobilizarea forţelor de ordine în zonă s-a făcut imediat după ce un agent de la Poliţia Rutieră a fost îmbrâncit de o parte din cei aflaţi la ieşirea din municipiul Huşi cu intenţia de a ajunge în Vama Albiţa.

La un moment dat, poliţistul în cauză a scos şi pistolul din dotare în încercarea de a intimida un şofer din Republica Moldova care a ignorat semnalele agentului de a opri înainte de indicatorul ce interzice accesul spre vamă.

„Şoferul autoturismului de teren a forţat blocajul existent, fiind foarte aproape de a-l lovi pe agentul de poliţie, care s-a ferit din faţa maşinii. Ulterior, când şoferii şi pasagerii existenţi în zonă au observat că respectivul conducător auto a reuşit să plece spre vamă, spiritele s-au încins. În consecinţă, pentru a menţine situaţia sub control, în zonă s-au mobilizat peste 20 de poliţişti şi jandarmi, inclusiv lucrători ai Serviciului de Acţiuni Speciale”, a declarat, marţi, inspectorul şef al IPJ Vaslui, Mihai Carp.

La momentul scandalului, la ieşirea din municipiul Huşi spre Vama Albiţa existau peste 50 de autovehicule, majoritatea înmatriculate în Republica Moldova, care aşteaptau deblocarea drumului european E 581 pentru a putea ajunge în punctul de trecere a frontierei, informează Mediafax.

Drumul a fost deblocat la orele 21.30, după ce a fost închis încă de marţi dimineaţă din cauza viscolului puternic care a format suluri de zăpadă pe şosea, ce depăşesc pe alocuri chiar şi un metru.

Peste 210 persoane au rămas blocate, marţi dimineaţă, timp de câteva ore, pe raza localităţii vasluiene Valea Grecului, la şapte kilometri de municipiul Huşi, din cauza blocajelor create de viscol pe drumul european E 581. Un număr de 134 cetăţeni au fost evacuaţi şi cazaţi temporar la Primăria Huşi, unde au rămas până în cursul după-amiezii de marţi, atunci când au fost duşi cu autocamioanele Armatei până în Vama Albiţa, de unde apoi au trecut graniţa în Republica Moldova. Alte 80 de persoane, din alte două autocare, au fost scoase din blocaj şi apoi duse cu ajutorul utilajelor de deszăpezire tot în punctul de trecere a frontierei de la Albiţa.

La nivelul judeţului Vaslui sunt blocate patru drumuri naţionale, respectiv DN 2F Vaslui – Bacău, DN 24B Huşi – Albiţa, DN 26 Murgeni – Galaţi, DN 11A Bârlad – Adjud, iar pe drumul naţional DN 24 Vaslui – Iaşi este impusă restricţie de circulaţie pentru maşinile cu masa de peste 3,5 tone.

De asemenea, tot din cauza viscolului puternic, mai sunt închise traficului rutier şi 19 drumuri judeţene.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Soția lui Duckadam a răbufnit din cauza indemnizațiilor de merit pentru Steaua 86: „Este inadmisibil! Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT