Ierusalimul, acoperit cu un strat gros de zăpadă FOTO

Ierusalimul era acoperit, joi dimineaţă, de un strat de zăpadă care a paralizat în mare parte circulaţia în tot oraşul, în timp ce şcolile au rămas închise.
Romania TV
10 ian. 2013, 10:38
Ierusalimul, acoperit cu un strat gros de zăpadă FOTO

Municipalitatea israeliană le-a cerut locuitorilor să evite să circule cu maşinile proprii din cauza riscului de derapaj şi de a rămâne blocaţi pe străzi. Drumul numărul 1, care leagă Ierusalimul de Tel-Aviv, este blocat la intrarea în Ierusalim. Alte străzi din Israel, în special din nord, sunt de asemenea închise circulaţiei. Potrivit serviciilor meteo, ninsoarea va continua până joi după-amiază.

Ca măsură de precauţie, şcolile vor rămâne închise nu numai la Ierusalim, ci şi în localităţile de la periferia oraşului, precum şi în coloniile israeliene din Cisiordania, în Galileea în nordul Israelului şi în Platoul Golan anexat. În total 20.000 de case au rămas fără curent electric, în special în câteva cartiere din Ierusalim şi Tel Aviv.

Dar, potrivit companiei de electricitate, „nu este vorba decât despre incidente punctuale şi 99 la sută dintre consumatori sunt aprovizionaţi normal cu electricitate”.

În tot Israelul, „furtuna deceniului”, cum a fost numită de presă, a provocat importante pagube economice. Restaurantele, centrele comerciale au suferit o scădere puternică a activităţii, consumatorii preferând să rămână în propriile case mai degrabă decât să înfrunte vremea potrivnică.

Asociaţia industriaşilor a estimat într-o primă fază costurile pagubelor la 300 de milioane de shekeli (60 de milioane de euro), în special pentru companiile afectate de absenţa unei părţi a personalului sau de probleme de aprovizionare şi livrare.

În Cisiordania, condiţiile meteorologice neobişnuite – ploi puternice, grindină, ninsoare şi rafale violente de vânt – au provocat moartea a patru palestinieni, dintre care trei femei, începând de marţi seara.

La Tulkarem, în nordul Cisiordaniei, cadavrele a două femei date dispărute au fost găsite într-o maşină în timp ce un alt ocupant al vehiculului, probabil şofer de taxi, a fost descoperit în stare gravă, potrivit unor surse oficiale palestiniene.

la Jenine, un alt oraş din nordul Cisiordaniei, un palestinian a murit, luat de o alunecare de teren provocată de inundaţii, iar o femeie a decedat în urma unui incendiu declanşat în propria locuinţă.

În Fâşia Gaza, 25 de case inundate la Rafah (sud) au fost evacuate miercuri cu ajutorul bărcilor, potrivit protecţiei civile.

Preşedintele Shimon Peres face un om de zăpadă, FOTO: Gideon Sharon

Biserica Rusă, înconjurată de zăpadă, FOTO: Reuters/Ronen Zvulun

Ninsoare în Ierusalim, FOTO: JEREMY SHARON

FOTO: Marc Israel Sellem/The Jerusalem Post

FOTO: Marc Israel Sellem/The Jerusalem Post

FOTO: Marc Israel Sellem/The Jerusalem Post

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Celebra actriță din seriale populare ca Peaky Blinders sau Gambitul damei care îl susține pe Messi la Cupa Mondială. A fost filmată alături de Beckham
Capital.ro
Adevărul despre banii din bancă: cât de protejate sunt, de fapt, economiile românilor
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Cum ar arăta Pământul în anul 5.000. Un „călător în timp” a dezvăluit cum va fi viitorul
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?