Băiat de 12 ani pe care tatăl nu îl primeşte în casă, cercetat după ce a furat pentru a mânca

Un băiat de 12 ani din judeţul Sălaj, a cărui mamă a fost ucisă în urmă cu câţiva ani de tatăl copilului, este cercetat penal după ce a furat bani, bunuri şi alimente pentru a se hrăni, în condiţiile în care tatăl lui nu îl mai primeşte acasă.
Romania TV
10 ian. 2013, 14:48
Băiat de 12 ani pe care tatăl nu îl primeşte în casă, cercetat după ce a furat pentru a mânca

Copilul nu este primit în casă de către tatăl său şi, de foame, a furat alimente, însă, chiar de va fi găsit vinovat, nu va răspunde penal pentru fapta sa, întrucât are sub 14 ani.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, Violeta Milaş, a declarat, joi, că băiatul de 12 ani este cercetat penal pentru furt.

„Un băiat de 12 ani, din Sânmihaiu Almaşului, e cercetat penal pentru furt din cauză că a furat alimente ca să aibă ce mânca. Este vorba de un copil provenit dintr-o familie cu probleme, în care tatăl şi-a ucis soţia cu ani în urmă şi a făcut închisoare pentru fapta sa. Bărbatul a ieşit din închisoare cu mai bine de un an în urmă şi, acuzând probleme de sănătate, nu îl primeşte în casă pe băiat. Lăsat în frig şi împins de foame, nici nu mi-e greu să înţeleg că băiatul a furat alimente ca să aibă ce mânca”, a spus Violeta Milaş.

Ea a adăugat că băiatul, chiar dacă va fi găsit vinovat, nu va răspunde penal pentru fapta sa întrucât are sub 14 ani.

Violeta Milaş a spus că băiatul a fost dus în Centrul Social Jibou, iar Protecţia Copilului face deja demersuri ca tatăl să fie decăzut din drepturile părinteşti.

„Am ales Centrul Social din Jibou întrucât este cel mai aproape de localitatea din care provine băiatul. Am făcut, însă, demersuri ca tatăl să fie decăzut din drepturile părinteşti. Înţeleg că are probleme de sănătate şi că face dializă, însă nu pot înţelege că nu îşi primeşte copilul în casă şi că-l lasă să sufere de foame. Este inadmisibil”, a spus Violeta Milaş.

Ea a menţionat că nu este prima dată când copilul ajunge într-un centru social.

„În perioada când tatăl îşi ispăşea pedeapsa pentru omor, băiatul a fost în grija noastră, într-un centru social, unde a rămas până în 2004, când a fost dat în plasament la bunici. Aceştia au îmbătrânit între timp, iar după ce tatăl copilului a ieşit din închisoare minorul a rămas cu el. Acum îl luăm iar în grija noastră, întrucât situaţia de acasă nu poate fi permisă”, a afirmat Milaş.

În aceste zile, copilul va fi evaluat de asistenţii sociali şi de un psiholog, urmând să fie înscris la şcoală.

„Sper să nu aibă probleme şi să îl putem înscrie în învăţământul de zi şi nu în cel special. Oricum, cazul va fi monitorizat”, a explicat Violeta Milaş.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sălaj, Maria Cristea, a declarat că, deşi minorul nu răspunde penal pentru furtul comis, dosarul întocmit pe numele său va fi înaintat instanţei, care va decide măsuri educaţionale pentru copil.

„Aceste măsuri educaţionale ar putea fi mustrare, libertate supravegheată, internare într-un centru de reeducare sau internare într-un institut medico-educativ”, a spus Maria Cristea.

Ea a explicat că situaţia copilului a ajuns în atenţia poliţiştilor din Sânmihaiu Almaşului în timp ce aceştia anchetau un furt dintr-o locuinţă, comis în noaptea de 4/5 ianuarie, stabilind că băiatul este autorul faptei. Din locuinţa respectivă, el a furat 2.690 de lei, sumă din care poliţiştii au recuperat 500 de lei.

În urma verificărilor, s-a constatat că, în noiembrie-decembrie 2012, copilul a furat dintr-un magazin din Sânmihaiu Almaşului bunuri de 4.800 de lei, prejudiciu din care a fost recuperată suma de 650 de lei. Tot în perioada respectivă, el a furat dintr-un autoturism bunuri în valoare de 200 de lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate, a declarat Maria Cristea.

Potrivit acesteia, legislaţia în vigoare prevede că minorii răspund penal pentru fapta comisă dacă au peste 14 ani, iar fapta a fost comisă cu discernământ.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cât costă geanta cu care s-a afișat Lamine Yamal la CM 2026. Puțini își permit să plătească acești bani
Capital.ro
Victor Ponta, declarații tranșante după negocierile pentru guvern: „Să fim realiști…”
Playtech.ro
Tabelul amenzilor rutiere după 1 iulie. Cât costă fiecare greșeală în trafic după majorarea punctului de amendă
Adevarul
Experiența de coșmar a unei mame care s-a angajat cameristă la un hotel din București: „M-am simțit umilită și tratată cu bătaie de joc”
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
Radu Banciu și-a ales favorita de la Mondial după primele meciuri: ”Îi văd campioni. Cine să-i bată?”
MediaFlux
Clădirile consumă 40% din energie. ROENEF aduce la aceeași masă Guvernul, arhitecții și marii jucători din industrie pentru a trasa viitorul construcțiilor din România
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece