Modalităţi uşoare în care să-ţi păstrezi creierul în formă maximă

Cu toţii avem momente în care uităm unde ne-am pus ochelarii sau uităm cu desăvârşire numele unui anume prieten. Şi în ciuda tuturor momentelor de „blanc”, vestea bună este aceea că putem lua măsuri, astfel încât creierul nostru să nu îmbătrânească dierct proporţional cu vârsta biologică.
Romania TV
11 ian. 2013, 09:04
Modalităţi uşoare în care să-ţi păstrezi creierul în formă maximă

Cercetarile arata ca ne putem mentine creierul in forma maxima cu o dieta corespunzatoare si antrenandu-ne functiile cognitive la modul potrivit. Iata câteva sfaturi pe care specialistii in domeniu prezentati de prevention.com ni le propun:

1. Consuma macar o data pe saptamana peste la masa (pranz sau cina)

„S-a constatat ca persoanele care mananca peste in mod regulat au cu 60% mai putine sanse sa faca Alzheimer” – explica dr Martha Clare Morris. „De vina” este celebrul acid gras Omega3, pe care-l gasim in cantitatile cele mai mari in pestii de ape reci, precum somonul, tonul si codul. Dr Morris a descoperit ca acel consum regulat de peste si fructe de mare scade cu 10% anual sansele imbatranirii creierului (cu alte cuvinte, am „intoarce” ceasul cam cu 3-4 ani in fiecare an).

2. Gaseste-ti in fiecare zi timp sa joci un joc inteligent

Gasim mereu timp sa ne mentinem forma fizica, insa uitam cu desavarsire ca avem nevoie de antrenament si pentru creier. Sa nu uitam ca obiceiul este o a doua natura. Creierul nostru prefera lucrurile neasteptate sau greu de rezolvat. Daca ne antrenam in acest sens, putem mentine un nivel intelectual bun, iar sansele sa devenim niste uituci se micsoreaza considerabil. Un exercitiu perfect il reprezinta jocurile tip Sudoku sau Mah Jongg. Daca n-ai incercat, fa-o macar din curiozitate! O sa fii surprins ce mult o sa-ti placa!

3. Nu te refugia in spatele membrilor familiei!

Expertii in domeniu au demonstrat faptul ca a „ramane conectat” la viata sociala este o forma de exercitiu mental extrem de important. Cand interactionezi cu alte persoane, lobul frontal al creierului este activat si responsabilizat pentru activitati tip planificare sau luare a deciziilor. Functia de socializare este importanta pentru ca mentine creierul in plina forma.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
„5 luni fără salariu!” A jucat la Rangers și a fost coleg cu Zielinski și Milik la naționala Poloniei, apoi a venit în România! Ce experiență incredibilă a trăit
Capital.ro
Noua taxă TollRo vine cu amenzi neașteptate. Cât poate plăti un șofer care nu achită la timp
Playtech.ro
Elevii au liber luni, 5 octombrie. De ce nu se fac cursuri și ce semnificație are această zi
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte