Zeci de persoane, la spital cu entorse şi fracturi, după ce au căzut din cauza poleiului

Peste 70 de persoane cu avut nevoie de îngrijiri medicale, vineri dimineaţa, după ce au căzut şi au suferit fracturi, entorse, luxaţii sau traumatisme din cauza poleiului, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABI), doctorul Alis Grasu.
Romania TV
11 ian. 2013, 09:27
Zeci de persoane, la spital cu entorse şi fracturi, după ce au căzut din cauza poleiului

„În primele trei ore ale dimineţii am avut 291 de solicitări, iar dintre acestea 46 au fost pentru suspiciuni de fracturi, entorse, luxaţii, iar alte 28 au fost pentru traumatisme prin cădere”, a precizat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov.

Pentru a evita accidente de acest fel, managerul SABI a făcut câteva recomandări.

Astfel, ar fi bine ca doamnele să renunţe la încălţămintea cu toc şi să folosească ghete cu talpă de cauciuc cu striaţii adânci, tip bocanci. În cazul în care nu există o astfel de încălţăminte ar fi bine ca pe talpa încălţămintei să fie lipită o bandă adezivă sau „deşi e mai puţin estetic” peste gheată să îşi pună un ciorap. De asemenea este recomandat mersul cu paşi mici, cu multă grijă.

„Atenţie la scări sau la locurile acoperite de zăpadă. Ambele pot fi adevărate capcane. De asemenea, în aceste zile, chiar dacă pare mai cald, iar străzile sunt adevărate patinoare sunt recomandate mănuşile şi căciula pentru a proteja aceste zone în cazul unei evenuale căderi”, a explicat medicul. Îmbăcăminte trebuie să fie călduroasă , dar lejeră. Cel mai bine este ca în cădere să încercăm să protejăm capul şi coloana, dar, de regulă, atunci când alunecăm suntem surprinşi şi nu prea mai putem controla căderea”, a adăugat medicul.

La Spitalul de Urgenţă Floreasca au ajuns 12 persoane cu fracturi, în media obişnuită, diferă doar modul în care se cade, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului, dr. Bogdan Opriţa

„La spital s-au prezentat 12 persoane care au alunecat pe gheaţă. Cam atâtea persoane ajung zilnic la ortopedie. Diferă doar modul în care au căzut. Unii cad de la înălţime, alţii din copac, alţii se împiedică sau alunecă pe gheaţă”, a mai spus dr. Opriţa.

CTEŞTE ŞI: Ploaia îngheţată a apărut în Bucureşti: Ce este acest fenomen rar

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Mergi la Brighton – Universitatea Craiova? Ce trebuie să știi despre intrarea în Anglia și cât te costă
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT