Genocidul şi moda. Istoria pătată cu sânge a Hugo Boss, brandul nazist care a a fabricat uniformele SS şi i-a transformat în sclavi pe deţinuţii din lagăre

Istoria brandurilor de lux este plină de poveşti fascinante şi episoade misterioase, însă niciuna nu suscită atâta atracţie şi polemică precum cea din jurul mărcii Hugo Boss, care şi-a câştigat o faimă de top, în ciuda unui trecut blamabil.
Daniel Spătaru
12 ian. 2022, 10:49
Genocidul şi moda. Istoria pătată cu sânge a Hugo Boss, brandul nazist care a a fabricat uniformele SS şi i-a transformat în sclavi pe deţinuţii din lagăre

Se spune că atunci când mergi la cumpărături plăteşti marca, nu produsul. În cazul Hugo Boss, dacă lumea ar şti ce se ascunde în spatele mărcii, cu siguranţă ar fi mai circumspectă în achiziţii. Ca un paradox al istoriei, într-o Germanie care la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial stătea să se prăbuşească, compania nu numai că a rezistat în timp, ba chiar şi a prosperat, în ciuda legăturilor strânse pe care le-a avut cu Al Treilea Reich.

Orientarea către naţionalismul extremist a fost clară şi fără echivoc încă de încă de la înfiinţarea firmei. În 1931, cu doi ani înainte ca Partidul Nazist să preia controlul asupra Germaniei, afaceristul şvab Hugo Boss îşi redeschidea atelierul de haine din oraşul natal Metzingen. Totuşi, chiar înainte de asta, Boss se numărase printre colaboratorii partidului lui Hitler, producând timp de mai mulţi ani uniforme naziste, într-o fabrică pe care o cumpărase în 1924. Dar, 1931 este anul de cotitură deoarece este şi cel în care Hugo Boss a făcut pasul de la simplu proprietar al unei fabrici care îi are pe naziști printre clienți, la un nazist real, alăturându-se oficial partidului. Mai mult, a devenit și membru sponsor al SS, aripa paramilitară a naziștilor, făcând donații lunare organizației.

Citeşte şi Speriaţi de decesele din pandemie, bogaţii trăiesc clipa şi se protejează în maşini scumpe. Şeful Rolls Roys spune că rata mare a morţilor cauzate de Covid a dus la creşterea vânzărilor

Odată cu aderarea sa timpurie la partid, Hugo Boss a câștigat mult sub conducerea nazistă a Germaniei. Deşi nu firma sa a conceput şi croit emblematicele uniforme negre SS pentru care este adesea creditată, ea le-a fabricat totuşi, alături de numeroase alte uniforme pentru regimul nazist. Astfel, în 1933, Hugo Boss producea uniformele pentru SS și Tineretul lui Hitler, precum și cămășile maro standard ale naziștilor. Când Germania a început să se remilitarizeze mai intens, în 1938, Hugo Boss a început să producă uniforme pentru forțele armate naziste.

Colec'ia Hugo Boss 1934

Câştigurile financiare erau şi ele pe măsură. Dacă în 1936 firma încasa 200.000 de mărci de la colaboratorii naziști, în 1940 suma ajunsese la aproximativ un milon de mărci. Bineînţeles, cererea era pe măsură, dat fiind că Al Doilea Război Mondial începuse deja. A fost momentul în care, pentru a face faţă comenzilor urişe pe care le primea în acel moment, Hugo Boss a început să-i folosească pe post de sclavi pe deţinuţii din lagărele de concentrare. Arhivele relevă că au fost folosiţi aproximativ 140 de oameni din lagărele de concentrare pentru lucrul în fabrici, împreună cu alți 40 de prizonieri de război francezi.

Un fost sclav la o fabrică Hugo Boss, Jan Kondak, care a fost forțat să lucreze aici între 1942 și 1945, își amintește: „În cazarmă erau păduchi și purici”. Se spune că oamenii erau exploataţi până la epuizare, iar „recompensa” pentru cei care nu au murit muncind a fost trimiterea înapoi la Auschwitz și Buchenwald, pentru a fi uciși acolo.

După Război, Hugo Boss a fost clasificat drept „activist” și „susținător și beneficiar al național-socialismului”. În 1946, el a fost amendat și decăzut de dreptul de a deține o companie. A murit doi ani mai târziu, în 1948, dar afacerea lui nu doar că a supraviețuit, dar în timp a căpătat o aură care-i ascunde în umbră trecutul. După 1948, compania s-a dezvoltat sub conducerea ginerelui acestuia, Eugen Holy. Astăzi, Hugo Boss este una dintre cele mai mari companii de îmbrăcăminte, cu vânzări globale de 2,9 miliarde euro în 2019.

Rămâne totuşi un mare mister cum oameni ca Hugo Boss și Coco Chanel, care au lucrat împreună cu naziștii, au atât de mult respect în zilele noastre, deopotrivă în rândul elitei bogate, cât şi al maselor sărace, care nu-şi permit produsele lor.

Citeşte şi Arthur Popa, CEO Băneasa Shopping City: „Am decis reducerea chiriilor, pentru a nu afecta businessurile prezente în mall. Vrem să păstrăm un grad de închiriere de 100%”

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
Cum a ajuns firma lui Selly, care organizează Beach, Please!, pe lista datornicilor la ANAF. Festivalul a generat zeci de milioane de euro în economie
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Hotărârea Tribunalului București a fost dată azi, 30 octombrie
Playtech.ro
Cât costă un porc de 100 kg în 2025. Prețurile din piețe și de la ferme
Adevarul
Doi români din Marea Britanie și-au folosit copiii pentru a fura haine de firmă. Cuplul a recunoscut patru infracțiuni
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Povestea tulburătoare a pacientului care și-a pierdut viața la Bagdasar-Arseni. Cum a fost lăsat Mihai timp de 5 zile cu rănile netratate
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Scutiri de taxe pentru anumite categorii de români. Cine va beneficia de noua lege
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai