Ameninţări cu moartea la adresa poliţistului care a provocat accidentul din Bucureşti. Lucian Bode: Regret enorm această tragedie. Revizuim procedura de selecţie din sursă externă

Alertă la Poliţie. Un bărbat a sunat la 112 şi a amenintat că se va răzbuna cu arma dacă poliţistul care a omorât o fetită pe trecerea de pietoni nu va fi arestat. Luni dimineaţă, ministrul de Interne Lucian Bode a declarat că regretă enorm tragedia. De asemenea, el a confirmat că în momentul accidentului poliţistul nu executa o misiune de urgenţă şi că va fi revizuită procedura de selecţie a personalului din sursă externă.
Filip Stan
17 ian. 2022, 11:20
Ameninţări cu moartea la adresa poliţistului care a provocat accidentul din Bucureşti. Lucian Bode: Regret enorm această tragedie. Revizuim procedura de selecţie din sursă externă

Poliţia Capitalei este în alertă după ce un individ a sunat la 112 şi a ameninţat că „va face dreptate” în cazul poliţistului care a provocat accidentul din Sectorul 1 al Capitalei, în urma căruia o fată a murit, iar alta este internată în spital în stare gravă, dacă autorităţile nu-l vor aresta.

„În seara de 16 ianuarie 2022, prin apel 112, un bărbat a anunțat că dacă nu va fi arestat polițistul implicat în accidentul rutier, va face el dreptate, menționând că va folosi armă de foc.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Poliția Sectorului 6 s-a sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea identificării persoanei, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a anunţat Poliţia Capitalei.

Citeşte şi: Stenograma discuţiilor dintre agentul de poliţie care a accidentat-o mortal pe Raisa şi dispecerul de la 112. „Ce să-i fac? E plină de sânge… Spuneţi-mi ce să-i fac!”

Bode, prima reacţie în cazul poliţistului care a accidentat două fetiţe, în Bucureşti

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a avut luni prima reacţie în cazul accidentului în care un poliţist a lovit două fetiţe, în Bucureşti, una dintre ele murind, afirmând că regretă enorm această tragedie, că sentimentul este unul cutremurător şi că ”vorbim de o faptă ireparabilă”. Bode a anunţat măsurile luate până acum în acest caz, precizând că poliţistul nu executa o misiune de urgenţă. El a anunţat că va fi revizuită procedura de selecţie a personalului din sursă externă, dat fiind că poliţistul care a produs accidentul fusese recrutat astfel.

„Am decis să reanalizăm la nivelul MAI procesul de recrutare din sursă externă, pe cât de necesar, pe atât de riscant în unele situaţii”, a afirmat Lucian Bode

Lucian Bode s-a declarat șocat de imaginea în care polițistul care a accidentat mortal o fetiță pe trecerea de pietoni ar fi verificat cu piciorul starea acesteia.

„Imaginea în care polițistul ar fi verificat dacă fata trăiește au fost la fel de șocante ca și accidentul în sine. Pentru mintea unui om normal o astfel de imagine nu poate fi concepută, nu poate fi înțeleasă și evident că am verificat dacă acest lucru s-a întâmplat. Procurorul are acest dosar în administrare și ceea ce spuneți dvs este parte în dosar. Sunt martori care spun dacă s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat așa. Am văzut aseară în spațiul public o înregistrare care ar fi de la STS pe 112 din care rezulta că polițistul s-a coordonat cu dispecerii la un moment dat, spunându-i să așeze corpul copilului pe partea stângă pentru a nu …ajutându-l să acorde primul ajutor și respectiva imagine, am văzut aceste imagini, dar nu am dovada că așa s-a întâmplat, sunt convins că procurorul o va avea în final, ar arăta că fetița se afla poziționată pe partea stângă atunci când au venit salvatorii în mai puțin de 8 minute de la apel și polițistul ar fi fost cel care a întors victima pe partea stângă. Nu știu și nu am informații din dosar cu privire la ceea ce spuneți, doar pot să comentez ceea ce s-a spus în spațiul public, însă mă feresc să mă transform în comentator”, a mai spus Lucian Bode.

Citeşte şi: Tatăl Raisei, fetița ucisă de polițist pe trecerea de pietoni, declarație sfâșietoare: Dumnezeu va face ca el să plătească tot cu viața

Două fete în vârstă de 11 ani şi 13 ani au fost lovite de o maşină a Poliţiei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni în Sectorul 1 al Capitalei. În autospecială se afla un singur poliţist, care, potrivit procurorilor, nu se afla în misiune şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice. Procurorii au stabilit că maşina circula cu viteză peste limita legală, fiind dispusă o expertiză pentru a stabili exact viteza cu care rula maşina în momentul impactului. Poliţistul care a provocat accidentul a fost plasat sub control judiciar.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Cine este Bogdan Mocanu, vedeta care luptă în main-eventul RXF Next Fighter 35. A câștigat „Puterea Dragostei” și are o victorie în 20 de secunde în cușcă
Capital.ro
Schimbare neașteptată a vremii în octombrie: Frig puternic și ninsori. Unde se va așterne primul strat de zăpadă
Playtech.ro
Greșeli de limba română pe care le facem fără să ne dăm seama. Formele corecte, explicate prin exemple
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Avertisment pentru toți românii! mai puţine locuri de muncă, dobânzi mai mari
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte