Jodie Foster, discurs controversat despre orientarea ei sexuală, la Globurile de Aur 2013

Actriţa şi regizoarea Jodie Foster, celebră pentru discreţia cu care îşi înconjoară viaţa privată, a vorbit despre faptul că este gay în discursul de acceptare a trofeului pentru întreaga carieră de la cea de-a 70-a ediţie a galei Globul de Aur, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles.
Romania TV
14 ian. 2013, 09:55
Jodie Foster, discurs controversat despre orientarea ei sexuală, la Globurile de Aur 2013

 Jodie Foster a stârnit vâlvă, lacrimi, dar şi râsete cu discursul său emoţionant, punctat de umor.

De obicei discretă în ceea ce priveşte viaţa personală, actriţa în vârstă de 50 de ani a surprins audienţa când a vorbit despre faptul că este gay, despre cei doi fii ai săi, Charles, în vârstă de 14 ani, şi Kit, în vârstă de 12 ani, foarte rar văzuţi în public, dar şi despre mama sa, care suferă de demenţă.

„În timp ce mă aflu aici şi mă confesez, cred că simt o nevoie acută să spun ceva ce nu am fost cu adevărat vreodată capabilă să spun în public”, a spus zâmbind Jodie Foster, potrivit imaginilor difuzate de HBO România.

„Este o declaraţie care mă face puţin nervoasă – dar poate nu atât de nervoasă pe cât este purtătorul meu de cuvânt acum. O să spun public – tare şi mândră”, a declarat Foster, adăugând „Sunt celibatară”.

„Acesta nu va fi un mare discurs de dezvăluire a orientării mele sexuale, pentru că am făcut-o deja acum o mie de ani, în epoca de piatră – în acele zile foarte neobişnuite când o fată sensibilă mărturisea acest lucru prietenilor de încredere şi familiei şi colegilor şi apoi, treptat, mândră, tuturor celor care o cunoşteau… Dar acum, se pare, mi se spune că toate vedetele trebuie să facă publice detalii din viaţa privată şi să le marcheze printr-o conferiţă de presă, un parfum şi un reality show în prime time”, a mai spus actriţa.

Jodie Foster i-a mulţumit apoi „fostei sale iubite, dar suflet pereche în viaţă (…) cea mai iubită bună prietenă de 20 de ani”, Cydney Bernard.

„Îţi mulţumesc, Cyd. Sunt atât de mândră de familia noastră modernă, de uimitorii noştri fii, Charlie şi Kit, care sunt motivul meu de a trăi şi de a evolua”, a spus actriţa, sub privirile mândre ale copiilor ei, care se aflau în public.

De asemenea, Jodie Foster i-a adus un omagiu mamei sale în vârstă de 84 de ani, Evelyn „Brandy” Almond, care suferă de demenţă.

În culise, după discursul de acceptare a premiului Cecil B. DeMille, acordat pentru contribuţia extraordinară la dezvoltarea industriei de divertisment, Jodie Foster a declarat că nu are de gând să renunţe la cariera de actriţă. „Nu aş putea niciodată să renunţ la actorie”, a spus aceasta.

Actriţa americană Jodie Foster a sugerat pentru prima dată în public că este lesbiană în 2007, când, la gala Women in Entertainment, a mulţumit public „frumoasei ei Cydney”.

Cele două s-au întâlnit în timpul filmărilor la „Sommersby”, în 1993, şi, deşi s-au despărţit în 2008, îi cresc împreună pe cei doi copii născuţi de actriţă, Charles şi Kit. Deşi a dat naştere fiilor săi, Foster nu a dezvăluit niciodată identitatea tatălui/ taţilor acestora. Unul dintre zvonurile care circulă la Hollywood este că tatăl este un vechi coleg de universitate care este, de asemenea, gay.

Reacţia vedetelor de la Hollywood faţă de acest discurs de la gala Globurilor de Aur 2013 nu s-a lăsat aşteptată.

Rosie O’Donnell, o altă vedetă gay de la Hollywood, a scris pe Twitter: „Jodie Foster – un discurs uimitor – mi-a stors lacrimi – bravo, Jodie”. Iar Ricky Martin, care face parte dintre vedetele ce au recunocut în public că sunt gay, a scris pe Twitter: „Acum este timpul tău. Nu înainte, nici după. Este atunci când te simţi bine”.

Kristin Chenoweth a scris „Jodie Foster m-a omorât. Minunat”, Emmy Rossum – „Jodie Foster este o sursă de inspiraţie”, Alan Cumming – „Aww, Jodie Foster, mi-ar plăcea să-ţi fiu prieten”, Richard Dreyfuss – „Jodie Foster este una dintre cele mai uimitoare actriţe ale tuturor timpurilor. Mai mult, este unul dintre cei mai uimitori oameni”.

Jodie Foster a debutat ca actriţă la vârsta de trei ani, într-o reclamă, şi de-a lungul carierei sale a apărut în peste 50 de filme. Foster se numără printre cele mai bine plătite actriţe de la Hollywood. Actriţa, câştigătoare a două premii Oscar pentru rolurile din „Acuzata” (1988) şi „Tăcerea mieilor” (1991), a primit suma de 16 milioane de dolari pentru rolul din cel mai recent film al său, „Curaj nebănuit”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum arăta Ion Țiriac pe patine! Miliardarului îi lipsea elementul care l-a făcut cunoscut
Capital.ro
Reguli noi pentru permisul de conducere. Modificare la examenul pentru categoria B. Directiva UE
Playtech.ro
Locurile interzise pentru turişti. Unde nu ai voie să ajungi niciodată pe Pământ
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion cu 277 de pasageri a fost cuprins de foc la aterizare, pe cel mai mare aeroport din Nepal
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi