Românul suspectat de SUA pentru terorism a făcut recurs la instanţa supremă

Instanţa supremă ia în discuţie în 21 ianuarie contestaţia privind arestarea fostului angajat al MApN, Aurel Frăţilă, pentru care autorităţile americane au solicitat extrădarea către SUA, unde românul este cercetat pentru terorism.
Romania TV
15 ian. 2013, 16:42
Românul suspectat de SUA pentru terorism a făcut recurs la instanţa supremă

Înalta Curte de Casaţie şi Justioţie (ICCJ) a primit, marţi, de la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul în care a decis extrădarea lui Aurel Fărţilă şi a dispus arestarea provizorie a acestuia în vederea predării lui către Statele Unite ale Americii.

Aurel Frăţilă, în vârstă de 41 de ani, a făcut recurs la ICCJ după ce a fost acuzat că a comercializat în Iran echipamente pentru avioane, care pot fi montate şi pe aparate civile, dar şi militare. Astfel, Aurel Frăţilă a intrat în atenţia autorităţilor judiciare americane, care au cerut sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, având în vedere afacerile derulate de român prin firmele sale. În urma solicitării americane, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 11 ianuarie, cererea de extrădare a românului.

„Această acţiune reprezintă rezultatul cooperării româno-americane, atât pe dimensiunea de informaţii, cât şi pe dimensiunea de aplicare a legii, privind DIICOT. Aurel Frăţilă a fost avut în atenţie de către SRI, pentru implicarea în intermedierea tranzacţionării prin firmele pe care le controla a unor produse duale către state aflate sub incidenţa unor restricţii internaţionale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Sorin Sava.

Ministerul Apărării precizează că Aurel Frăţilă a fost, după absolvirea Academiei Tehnice Militare, inginer pentru exploatare la o escadrilă de aviaţie, între 25 mai – 15 iunie 1996, dată la care a fost trecut în rezervă şi că pe durata activităţii în MApN nu a participat la misiuni în străinătate.

„Aurel A. Frăţilă a urmat cursurile Secţiei Aeronave a Academiei Tehnice Militare, din Bucureşti, în perioada 1990-1996, în anul 1993 acordându-i-se gradul de locotenent. După absolvire a fost repartizat la o escadrilă de aviaţie a Forţelor Aeriene ca inginer pentru exploatare, funcţie pe care a ocupat-o între 25 mai şi 15 iunie 1996, dată la care a fost trecut în rezervă”, se arată în precizarea transmisă marţi de MApN.

Generalul iranian Jamshid Ghassemi şi Frăţilă au fost inculpaţi în 17 octombrie 2006 pentru spălare de bani şi pentru conspiraţie în vederea exportului de articole incluse în catalogul produselor de război din SUA către Iran, via România, fără a avea licenţele de la Departamentul de Stat american. Cei doi doi au încercat să exporte către România giroscoape militare şi accelerometre pentru ghidarea rachetelor balistice, desinaţia finală fiind Iranul.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
„Freacă țiparul pe 8-10 mii de euro pe lună!” „Magiun” Barbu, exploziv înaintea meciului naționalei din Polonia!
Capital.ro
România se împrumută din nou în octombrie. Ce sumă a programat Ministerul Finanțelor
Playtech.ro
Cât valorează 15 ani de contribuții la pensie. Diferența dintre un român plătit cu salariul minim și unul cu salariul mediu
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Horoscop 1 octombrie 2026. Mai multe zodii au noroc de bani la început de lună
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte