De ce nu poţi să ţipi sau să alergi în somn. Care sunt, de fapt, cauzele acestei aşa-zise „paralizii”

Visele în care suntem atacaţi şi nu putem ţipa sau nu putem fugi să ne salvăm sunt unele dintre cele mai frecvente. Spaima creată de aceste coşmaruri te face, adesea, să te trezeşti şi, pentru câteva clipe, această stare de aşa-zisă paralizie se menţine.
Alina Costache
10 feb. 2022, 10:30
De ce nu poţi să ţipi sau să alergi în somn. Care sunt, de fapt, cauzele acestei aşa-zise

De ce nu poţi să ţipi în somn. Această incapacitate de a ţipa sau de a alerga în timp ce dormi are o explicaţie. Poate fi legată de probleme mentale, de fobii sau de probleme nerezolvate din viaţa ta. De cele mai multe ori, aceste probleme îşi au rădăcinile în copilărie.

Cercetările nu au demonstrat clar ce provoacă paralizia în timpul somnului, dar aceasta a fost asociată cu alte probleme de sănătate precum insomnia, tulburările de somn cauzate de munca în ture de noapte și de zi sau de diferența de fus orar, narcolepsia, stresul post-traumatic, anxietatea, atacurile de panică, utilizarea anumitor medicamente (în special cele pentru tulburarea de deficit de atenție), tulburarea bipolară sau cu un istoric familial de paralizie în timpul somnului.

Pe de altă parte, incapacitatea de a ţipa, precum şi de a alerga în timp ce dormi apare doar într-o anumită fază a somnului, şi anume în faza REM. Este faza în care apar visele. Somnul are mai multe etape, iar pe măsura ce parcurgi fiecare dintre ele, somnul devine tot mai profund.

De ce nu poţi să ţipi sau să alergi în somn

Cu excepţia muşchilor de la nivelul ochilor, pe perioada somnului REM nu îţi poţi mişca muşchii, de unde şi numele de REM – rapid eye movement, adică miscare rapidă a ochilor. Această paralizie indusă de creier te împiedică să te răneşti pe tine sau persoana de lângă tine. Majoritatea viselor sunt alerte şi implică diverse activităţi potenţial violente, iar dacă organismul nu ţi-ar interzice mişcarea muşchilor, te-ai putea răni, potrivit clickpentrufemei.ro. Această stare de paralizie musculară este temporară şi poate dura până la 20 de minute.

Citeste si Cele mai bune poziţii de dormit în funcţie de afecţiunile pe care le ai. Aşa poţi avea un somn odihnitor

În timpul stării de paralizie mintea rămâne, totuşi, conştientă. Aşa se explică de ce unele persoane simt că se asfixiază, experimentează senzaţia de groază, de panică sau de apăsare pe piept, gât şi picioare.

Cum previ paralizia din timpul somnului

Iată câteva reguli de igienă a somnului care te vor ajuta să ai un somn liniştit şi să nu mai experimentezi senzaţia de paralizie:

Dormi între 6 și 8 ore pe noapte. Aerisește bine camera în fiecare seară, ai grijă să fie întuneric, liniște și să nu ai pe lângă tine electronice. Nu te mai uita la televizor şi nici în telefon cu o oră înainte de culcare;

Fă-ţi un program regulat de somn. Mergi la culcare la aceeași oră în fiecare seară și trezește-te la aceeași oră în fiecare dimineață, chiar și în zilele de weekend;

Fă sport regulat, dar nu cu patru ore înainte de culcare. Alege un tip de sport care să ți se potrivească și pe care să-l poți practica zilnic fără mari impedimente;

Evită să mănânci mult sau să bei alcool sau cafea cu patru ore înainte de culcare;

Evită să dormi pe spate. Această poziţie facilitează paralizia din timpul somnului.

Citeste si Ce să faci în timpul zilei ca să slăbeşti în timp ce dormi. Integrează în rutina ta aceste cinci obiceiuri, iar kilogramele se vor topi

 

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Vedeta care a atras toate privirile în Campionatul Mondial 2026. Și-a etalat picioarele lungi într-o ținută provocatoare
Capital.ro
Primăria București anunță schimbări importante pentru transportul public. Mai multe trasee vor fi modificate: Lucrările durează un an
Playtech.ro
Semnele colorate de pe copacii din orașe au un înțeles precis. Ce transmit, de fapt, autorităților
Adevarul
„Arma secretă” de sub apă care ar opri orice inamic la Marea Neagră. De ce polonezii o au, iar România doar promite
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Un club de tradiție urmează să intre în faliment! Cine îi ia locul în campionat: ”Ea e moartă, la revedere, noua echipă e deja înscrisă!”
MediaFlux
Cele 5 zodii care renasc în a doua parte a anului 2026. Cine sunt norocoșii horoscopului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?