Ce spune Guvernul despre noile taxe pe care vrea să le introducă ministrul Finanţelor

Guvernul nu este de acord cu introducerea de noi taxe fără discutarea lor în prealabil cu cei vizați, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Reacţia acestuia vine după ce ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că vrea taxe mai mari pentru românii cu mai multe locuinţe sau cu mai multe maşini.
Filip Stan
10 feb. 2022, 15:39
Ce spune Guvernul despre noile taxe pe care vrea să le introducă ministrul Finanţelor

Guvernul reacţionează după ce ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că vrea taxe mai mari pentru persoanele care au mai multe mașini sau mai multe case.

„Guvernul Nicolae Ciucă a transmis încă de la început faptul că nu vor exista noi taxe, înainte să aibă loc consultări cu cei cărora li se adresează acele taxe. Consistenţa dialogului de până acum şi seriozitatea cu care Guvernul a privit această formulă de respect şi interacţiune, fie că ne referim la sindicate, fie că ne referim la patronate, în general mediul de afaceri…această seriozitate este autentică. Din această perspectivă nu trebuie să ne aşteptăm la introducerea de noi taxe, înainte ca acestea să fie discutate cu partenerii sociali şi eventual aşezate din timp pe agenda publică. Iniţiativele sigur că pot fi discutate. Unele dintre ele sunt menite până la urmă şi pentru a genera dezbatere publică. Aceasta este poziţia Guvernului. De altminteri, în acest an, nu a fost introdusă nicio taxă nouă”, a spun purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a anunţat într-un interviu pentru Hotnews.ro, că vrea să modifice Codul fiscal, după ce va exista o dezbatere cu toți actorii implicați, respectiv mediul de afaceri, sindicate, mediul academic și în urma asistenței FMI și Băncii Mondiale.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, vrea să propună taxe mai mari pentru românii cu mai multe maşini.

„Nu cred că este normal să ai același impozit dacă ai mai multe proprietăți. O mașină la o familie. Știți că în Japonia, de exemplu, nu poți să-ți cumperi mașină dacă nu faci dovada că ai locul de parcare.(…) Eu aș propune de la a treia (mașină o taxare n.r.) ca să nu sperii că de la a doua. Evident, în urma unei analize și a unui dialog poate să rezulte o creștere graduală de la a doua”, a spus ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Citeşte şi: Codul Fiscal, modificări esenţiale la jumătatea lui 2022! Impozitarea bacşişului şi regândirea scutirilor pentru IT-işti, în vizorul Ministerului Finanţelor

Taxe mai mari pentru românii cu mai multe apartamente

Taxe mai mari ar urma să plătească şi cei cu mai multe locuinţe. Banii colectaţi vor ajunge la comunitatea locală, nu la bugetul de stat.

„În zona în care există o, să nu-i spun opulență, dar o preocupare prea intensă pentru a acumula proprietăți, aș vedea o taxare, dar taxarea aceea n-aș vedea să se întoarcă la stat, ci către comunitatea locală”.

Citeşte şi: Lovitură pentru românii cu credite în lei. ROBOR creşte abrupt, anticipând majorarea dobânzii cheie la 2,25%

Noile modificări ar urma să intre în vigoare din 2023.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Aceasta a fost cea mai categorică victorie a României cu Turcia. Ce legătură are cutremurul din 1977
Capital.ro
Dezvăluirea anului despre Călin Georgescu: Dacă ești suveranist, cum se face că ai fost într-o organizație profund globalistă, masonică
Playtech.ro
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm ouă sau vopsea pentru Paște. Avertismentul ANPC pentru români
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Avertisment de la ANRE. „Odată începută o criză energetică, ea se termină undeva după 3-5 ani”
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj