Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost externat

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost externat de la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost internat în urma unor probleme cardiace.
Romania TV
17 ian. 2013, 09:01
Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost externat

Constantin Nicolescu a fost externat şi va continua tratamentul la domiciliu, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Bogdan Opriţa.

Constantin Nicolescu a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti luni seară, după ce i s-a făcut rău, acuzând probleme cardiace, iar ulterior medicii l-au trimis cu o ambulanţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Arges, dr. Luminiţa Paul, declara că Nicolescu prezenta un „sindrom coronarian acut”, acesta fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti cu o ambulanţă cu medic. De aici, el a fost trimis la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost internat cu diagnosticul „angor” (durere toracică ce poate iradia spre gât, maxilar inferior sau braţe, consecinţă a unei slabe irigări a inimii).

În septembrie 2012, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu (67 de ani), a fost internat la Floreasca după ce i s-a făcut rău la DNA Piteşti, unde fusese citat de procurori pentru a-i fi prezentate învinuirile într-un nou dosar privind fraude cu fonduri europene.

Nicolescu a fost diagnosticat atunci cu sindrom coronarian acut, fiind internat, timp de o săptămână, la Secţia de Terapie Intensivă coronarieni.

În toamna anul trecut, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Constantin Nicolescu şi a altor 11 persoane, pentru fraude cu fonduri Phare de peste 1,2 milioane de euro, în cazul construcţiei podului de la Căteasca.

În 18 mai, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis în judecată într-un alt dosar, de către procurorii DNA, care îl acuză că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false.

În acest caz, în 26 ianuarie 2011, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe Constantin Nicolescu pentru 24 de ore. În ziua următoare, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Imediat după anunţarea deciziei de arestare, lui Nicolescu i s-a făcut rău la Tribunalul Argeş.

Nicolescu a fost transportat atunci cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după care a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis.

Echipa medicală multidisciplinară care l-a tratat pe Nicolescu a stabilit că acesta a suferit, în 27 ianuarie, un accident vascular cerebral ischemic, diagnosticul complex incluzând şi referiri la un sindrom coronariar acut şi la multiple stenoze arteriale, ca efect al hipertensiunii şi dislipidemiei.

Constantin Nicolescu a fost operat pe cord deschis în 30 ianuarie 2011. Medicul Şerban Brădişteanu, cel care l-a operat pe Nicolescu, spunea atunci că intervenţia a fost una de revascularizare miocardică completă pe cord deschis, în care s-au făcut grefe de artere şi de vene din spatele sternului şi de la picioare.

În 2 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, Nicolescu fiind externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti în 18 februarie.

Constantin Nicolescu este lider al PSD Argeş, iar la alegerile din 10 iunie a câştigat al treilea mandat la şefia

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi