CIA a avut o închisoare secretă în subsolul unei clădiri guvernamentale din România

Scandalul privind presupusele închisori secrete ale CIA pe teritoriul României stă să izbucnească din nou. Associated Press scrie că în nordul Bucureştiului, într-un cartier rezidenţial aglomerat aflat la câteva minute distanţă de centrul Capitalei, se află un secret pe care guvernul român a încercat mult timp să-l protejeze, potrivit Agerpres.
Romania TV
08 dec. 2011, 07:31
CIA a avut o închisoare secretă în subsolul unei clădiri guvernamentale din România

Ani de zile, CIA a folosit o clădire guvernamentală – sub numele de cod ‘Bright Light’ – drept închisoare improvizată pentru cei mai ”valoroşi” deţinuţi ai săi. Membri ai Al-Qaida precum Khalid Sheikh Mohammed, creierul atentatelor din 11 septembrie din SUA, şi alţii au fost ţinuţi într-un subsol, înainte de a fi în cele din urmă transferaţi la Guantanamo Bay, în Cuba, în 2006, potrivit unor foşti oficiali ai serviciilor secrete familiarizaţi cu locul şi cu lucrurile ce s-au petrecut în interiorul închisorii.

Existenţa unei închisori a CIA în România a fost relatată pe larg, dar locaţia sa nu a fost niciodată făcută publică. Associated Press şi postul public german de televiziune ARD au localizat fosta închisoare şi au aflat detalii ale locaţiei în care se presupune că au fost folosite tactici dure de interogare. Programul ARD privind închisoarea CIA va fi transmis joi.

Corespondentul Associated Press din România, Alison Mutler, a încercat să-l întrebe miercuri pe preşedintele Traian Băsescu despre această temă, dar şeful statului a refuzat să răspundă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
“Nsimba a refuzat 1 milion de euro salariu, darămite FCSB…” Discuția avută de impresarul Mihăiță Pleșan cu atacantul Craiovei
Capital.ro
Bucureștenii vor rămâne fără apă rece între 13 și 16 octombrie. Apa Nova a anunțat întreruperi. Ce zone sunt afectate
Playtech.ro
Schimbare bruscă de vreme în România: de la 29 de grade, la ploi și ninsoare. Ce se întâmplă în București
Adevarul
Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă. Cum pot femeile cu copii să iasă mai devreme la pensie și să scape de penalizare
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte