Marion Cotillard va primi titlul de femeia anului din partea Universităţii Harvard

Actriţa franceză Marion Cotillard va primi, pe 31 ianuarie, premiul Hasty Pudding pentru femeia anului, din partea secţiei de teatru a Universităţii Harvard, în cadrul unei ceremonii fastuoase care parodiază un obicei datând din secolul al XVIII-lea, informează accesshollywood.
Romania TV
17 ian. 2013, 11:21
Marion Cotillard va primi titlul de femeia anului din partea Universităţii Harvard

Membrii asociaţiei Hasty Pudding Theatricals acordă în fiecare an titlul de femeia, respectiv bărbatul anului unui artist care s-a făcut remarcat nu numai la Hollywood, ci şi pe scena de teatru sau în alte domenii ale industriei de divertisment.

Numele artistului care va primi în 2013 titlul de bărbatul anului va fi anunţat ulterior, iar ceremonia care îi este dedicată va avea loc pe 8 februarie.

Clubul Hasty Pudding de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite ale Americii.

Marion Cotillard va primi o „oală de budincă”, după care va conduce tradiţionala paradă prin Harvard Square. Starul va trebui să pretindă că susţine un tradiţional test de aptitudini, prin care sunt evaluate cunoştinţele studenţilor, înainte de a primi titlul de femeia anului.

Câştigătorii primesc o oală de budincă aurită, o tradiţie care datează din 1795, când 21 de studenţi de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului lor club să aducă „o oală de budincă de cereale” la întâlnirile lor.

Anul trecut, titlul de femeia anului a revenit actriţei Claire Danes, în timp ce actorul Jason Segel a fost desemnat bărbatul anului.

Remarcabila interpretare a artistei franceze Marion Cotillard din filmul „La vie en rose/ La Môme” a fost salutată printr-o ploaie de recompense, inclusiv premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, primit în 2008. Marion Cotillard s-a aflat pe afişul a două filme cu mare succes de casă în 2010 – „Începutul/ Inception”, de Christopher Nolan, şi „Les Petits mouchoirs”, de Guillaume Canet.

De asemenea, actriţa franceză a fost văzută pe marile ecrane în lungmetrajul „Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris”, de Woody Allen, care a deschis ediţia din 2011 a Festivalului de la Cannes. Cel mai recent film al ei, „De Rouille et d’Os”, de Guillaume Canet, a fost prezentat la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes. Marion Cotillard a jucat şi în cel mai recent film din seria „Batman”, intitulat „Cavalerul negru: Renaşterea/ The Dark Knight Rises”, regizat de Christopher Nolan.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Karamoko rămâne la Dinamo: contractul se prelungește automat. Ce spune Nicolescu despre Pușcaș, Bellaarouch și Soro
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 23 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul și lira sterlină. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Actorul și regizorul Arnaud Denis a fost eutanasiat la 43 de ani, din propria voință. Cu ce probleme se confrunta
iamsport.ro
Fostul jucător al FCSB a numit antrenorul ideal pentru roș-albaștri: ”E cea mai bună variantă!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte