Mai mulţi deputaţi au case în Bucureşti, dar cer bani de chirie de la Parlament

Deputaţii Ion Diniţă (PC), Dănuţ Culeţu (FC), Daea Petre (PSD) şi Victor Paul Dobre (PNL) se numără printre aleşii care au solicitat asigurarea cazării de către Camera Deputaţilor, însă menţionează apartamente în Bucureşti în declaraţia de avere, susţine Mediafax. În timp ce Daea spune că nu a solicitat cazare din partea Parlamentului, Dobre afirmă că apartamentul trecut în declaraţia de avere aparţine de fapt fiului său.
Romania TV
18 ian. 2013, 09:31
Mai mulţi deputaţi au case în Bucureşti, dar cer bani de chirie de la Parlament

Deputatul PC Ion Diniţă a cerut cazare la hotel asigurată de Camera Deputaţilor, deşi are în Bucureşti două apartamente de 88,91 mp şi, respectiv, 65,92 mp cumpărate în 2009 şi în 2008, conform declaraţiei de avere. Acesta mai deţine un apartament în Marea Britanie de 54 mp, trei apartamente în Braşov, două case în Braşov şi o casă de vacanţă în Poiana Braşov aflată în litigiu.

În plus, Diniţă mai are în proprietate două apartamente în Sighişoara, iar un al treilea se află pe numele soţiei. Alte două case de vacanţă ale deputatului se află în Năvodari (Constanţa) şi în Săcele (Braşov), precum şi o casă de locuit în Gugeşti (Vrancea).

Deputatul PC mai menţionează în declaraţia de avere două autoturisme, lucrări de artă contemporană, obiecte de artă şi bijuterii de 90.000 de euro. El este acţionar la mai multe societăţi comerciale, între care SC Gotic SA de unde a obţinut dividende anuale de 3.591.131 de lei.

CITEŞTE ŞI: Un sfert dintre deputaţi au cerut să stea în chirie, 200 de aleşi vor la hotel. Cât costă cazarea

Deputatul din partea Forţei Civice, Dănuţ Culeţu, se află pe lista celor care au optat pentru cazarea la hotel, chiar dacă în declaraţia de avere menţionează că deţine în Bucureşti un apartament de 33 de mp împreună cu soţia sa.

În aceeaşi situaţie se află şi deputatul PSD, Petre Daea, care, potrivit Mediafax, a solicitat sume pentru acoperirea chiriei în regim particular. Cu toate acestea, deputatul PSD precizează în declaraţia de avere că deţine un apartament în Bucureşti, de 73,46 de mp, cumpărat în 2011 pe numele Daea Dana Florentina.

Deputatul PNL, Victor Paul Dobre, a preferat cazarea la hotel asigurată de Camera Deputaţilor în timp ce în declaraţia de avere menţionează că deţine un apartament în Capitală de 55 mp, cumpărat pe numele lui Dobre Matei.

Ce răspund deputaţii

Deputatul social-democrat Petre Daea susţine că nu a solicitat bani pentru chirie, precizând că intenţionează să locuiască în casa soţiei sale.

„Eu nu am solicitat. Nu voi solicita şi nu voi lua nicio sumă de la Parlamentul României. Nu am excelat din punctul de vedere al pretenţiilor pe care le am. Acel formular nu avea altă rubrică. Eu am spus: nu, Daea Petre nu îi trebuie şi nu va lua! Apartamentul este al fetiţei mele, care are peste 20 de ani, dar eşti obligat să-l treci. Eu l-am cumpărat pentru ea. Are soţia o locuinţă la Buftea şi voi sta acolo”, a declarat Daea, la România TV.

La rându-i, Victor Paul Dobre spune că, în fapt, apartamentul care este menţionat în declaraţia de avere aparaţine fiului său.

„Am solicitat cazare întotdeauna. Apartamentul respectiv aparţine fiului meu care are peste 25 de ani, e căsătorit, are slujba lui, e proprietatea lui. Trebuia să-l scad din declaraţia de avere demult”, a explicat Dobre, într-o intervenţie telefonică la România TV.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Un fost jucător din Liga 1, gest oribil la adresa unui copil. Prima decizie după scandal
Capital.ro
„The Blue Road”, noul thriller Netflix despre crime în serie și doi detectivi din țări rivale. Când va fi lansarea
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Putin, vânat în aer în propriul avion. Atac cu drone și haos pe aeroporturi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte