Joe Satriani cântă în România pe 20 mai

Chitaristul american Joe Satriani va cânta în premieră în România, într-un concert care va avea loc pe 20 mai, la Sala Palatului din Capitală.
Narcisa Tomulescu
18 ian. 2013, 09:46
Joe Satriani cântă în România pe 20 mai

Un virtuoz al chitării, Joe Satriani vine la Bucureşti în cadrul turneului de promovare a noului său album solo. Organizatorii concertului, Eventim, au anunţat deja preţurile biletelor pentru spectacolul programat pe 20 mai, la ora 20.00. Acestea vor fi comercializate începând de luni şi vor fi disponibile la preţurile de 100 de lei, 130 de lei, 160 de lei, 200 de lei şi 250 de lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă. Cei care vor achiziţiona biletele până pe 27 ianuarie vor beneficia de o reducere de 10%. Tichetele pot fi cumprate online, e pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cartureşti).

Cunoscut în principal pentru calităţile sale de chitarist, Satriani cântă şi la bas, clape, armonică, banjo şi harpă, dar este şi vocalist. De-a lungul carierei sale, începută în 1970, a cântat alături de Alice Cooper, Mick Jagger, Deep Purple, Sammy Hagar, în proiectul Planet Us, sau Chickenfoot.

Joe Satriani a început să studieze chitara la vârsta de 14 ani, după ce a auzit de moartea lui Jimi Hendrix şi, după ce a luat lecţii de la Billy Bauer şi Lenny Tristano, ambii instrumentişti de jazz, a început, la rândul lui să predea. Printre cei mai celebri elevi ai săi se numără Steve Vai, Kirk Hammett (Metallica), David Bryson (Counting Crows), Kevin Cadogan (Third Eye Blind) sau Larry LaLonde (Primus, Possessed).

Primul album l-a lansat în 1986 – Not of This Earth, dar celebritatea i-a fost adusă de al doilea material discografic, Surfing with the Alien (1987).

Acum, Satriani are 56 de ani, peste 10 milioane de albume vândute în întreaga lume, 14 nominalizări la Grammy şi numeroase alte trofee şi continuă să fie adulat de fani.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cine e marea favorită în Rapid – Dinamo, primul derby bucureștean. Daniel Pancu și Nuno Campos, plusuri și minusuri după „era Gâlcă” și „era Kopic”
Capital.ro
„Oamenii sunt înșelați”. Scandalul care zguduie Germania după creșterea prețurilor la pompă
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Radu Drăgușin, detalii teribile despre accidentarea care aproape i-a încheiat cariera: „Multă durere, am învățat să merg din nou!”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Mihai Rotaru a spus ce pachet de acțiuni deține, de fapt, la Universitatea Craiova: ”Pot să rămân și cu mai puțin!”
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 15 august. Ce este interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat