Florin Cîţu vrea sancţiuni mai dure împotriva Rusiei. „România are o datorie să-şi protejeze interesele şi poate să vină cu sancţiuni mai dure”

Preşedintele Senatului a declarat, vineri, că România ar trebuie să aplice Rusiei sancţiuni mai dure decât cele aplicate deja de Comisia Europeană şi de Statele Unite.
Filip Stan
25 feb. 2022, 10:48
Florin Cîţu vrea sancţiuni mai dure împotriva Rusiei.

Fostul premier Florin Cîţu a Ministerului Finanţelor şi ANAF să realizeze o analiză detaliată privind companiile din România cu acţionariat rusesc pentru ca ajutoarele primite de la statul român să nu fie direcţionate spre finanţarea propagandei.

„Am văzut primele măsuri luate. Se pare că strategia pe care au adoptat-o Comisia Europeană şi Statele Unite este una în mai mulţi paşi.

Cred că aceste sancţiuni nu vor avea efectul aşteptat de noi toţi atât timp cât nu sunt sancţiuni care să taie surse de finanţare din sectorul energiei, al gazelor. Va fi complicat pentru că Rusia are rezerve de 650 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă jumătate din PIB. Sunt rezerve foarte mari!

Rusia nu cred că va folosi acele rezerve să-şi protejeze economia pentru că are venituri din activităţi curente azi, la nişte preţuri foarte mari. Sper să vedem şi alte sancţiuni”, a declarat Florin Cîţu.

Citeşte şi: Primarul Kievului, Vitali Klitschko, e pregătit să meargă la război cu fratele său. „Nu am altă opţiune, voi lupta!” 

Florin Cîţu: „Nu aş vrea să aflăm mai târziu că surse care au venit din ajutoare de stat au ajuns în conturile unor ruşi care sunt pe lista de sancţiuni”

„În ceea ce priveşte România, este important să avem o analiză în detaliu – Oficiul de Spălare a Banilor, de ANAF şi de toate instituţiile statului pentru a avea acţionariate, unde se duc banii. Sunt câteva companii de stat care au acţionariat rusesc şi care deja au primit ajutor de stat. Sper că s-au dus spre salarii şi nu spre venirurile acţionarilor.

Trebuie o analiză, din punctul meu de vedere, a tot ce înseamnă investiţii care vin prin Rusia azi în România. Aceste investiţii unde se duc şi ce finanţează. Finanţează propagandă rusă în România. Este nevoie ca toate instituţiile statului să-şi facă treaba în acest moment.

Cred că România are o datorie să-şi protejeze interesele şi poate să vină cu sancţiuni mai dure.

Este important ca Guvernul să facă o analiză de beneficii şi costuri pentru noi pe termen lung, nu doar în acest moment, să vedem cum ne poziţionăm faţă de Rusia în acest momente.

E important să ştim exact unde se duc aceşti bani. Nu aş vrea să aflăm mai târziu că surse care au venit din ajutoare de stat au ajuns în conturile unor ruşi care sunt pe lista de sancţiuni sau venituri merg spre a finanţa propaganda rusă şi de a destabiliza situaţia în România”, a mai spus Florin Cîţu, preşedintele PNL.

Întrebat despre decuplarea Rusiei de la Sistemul Interbancar SWIFT, Cîţu a răspuns:

„Eu credeam că s-a luat deja această măsură, cu cât întârziem, cresc veniturile Rusiei. Sunt decontări care se fac în special în energie, trebuie să fie o decizie politică dacă vrem cu adevărat să penalizăm acţiunile Rusiei în Ucraina”, a mai afirmat liderul liberal.

Citeşte şi: Emmanuel Macron pune România în linia a doua a războiului cu Rusia. Preşedintele Franţei va accelera procesul de trimitere de militari în ţara noastră

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Anamaria Prodan, mesaj puternic pentru cei care îi cunosc valoarea: ”Încăpățânarea nu este un defect”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Obligație pentru cei care au balcon. Se obține autorizație în 30 de zile
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi