Aproape 700.000 de ucraineni au părăsit ţara în ultimele cinci zile. 150.000 de refugiaţi s-au înregistrat numai în ultimele 24 de ore

Aproximativ 677.000 de persoane au fugit din Ucraina în ţările vecine începând de joi, când a izbucnit invazia rusă, a anunţat marţi Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, ONU cerând de urgenţă de 1,7 miliarde de dolari pentru ajutorul umanitar pentru Ucraina.
Daniel Spătaru
01 mart. 2022, 17:35
Aproape 700.000 de ucraineni au părăsit ţara în ultimele cinci zile. 150.000 de refugiaţi s-au înregistrat numai în ultimele 24 de ore

Aproximativ jumătate dintre aceste persoane au ajuns în Polonia, potrivit lui Grandi. În jur de 90.000 se află în Ungaria, iar alte câteva zeci de mii au ajuns în ţări vecine precum Republica Moldova, România şi Slovacia, a adăugat el.

În ultimele 24 de ore, numărul total de refugiaţi ucraineni a crescut cu 150.000, conform Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Multe dintre persoanele care au fugit până acum din Ucraina ar avea familii sau prieteni la care pot sta şi, mai presus de orice, mijloace de a pleca, a mai spus Grandi.

El şi-a exprimat îngrijorările pentru ceilalţi, care sunt mai puţini norocoşi, şi a precizat că aceştia vor avea cu siguranţă nevoie de ajutor în zilele şi săptămânile viitoare.

Conform ONU, invazia militară rusă a dus la strămutarea unui milion de persoane în interiorul Ucrainei.

ONU a lansat un apel la strângere de fonduri pentru a finanţa ajutorul umanitar pentru ucraineni.

Citeşte şi Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev ameninţă Franţa. „Ne-au declarat război economic. În istorie, adesea ele s-au transformat în războaie reale!”

ONU spune că este nevoie urgentă de 1,7 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe oamenii care au fugit din Ucraina şi pe cei care se află în ţară.

„Criza s-a înrăutăţit extrem de mult şi extrem de repede”, a spus Martin Griffiths, Subsecretar General pentru Afaceri Umanitare şi Coordonator pentru Ajutor de Urgenţă, într-o conferinţă de presă la Geneva.

El a făcut apel la o compasiune pe măsura dimensiunii crizei.

Citeşte şi Război în Ucraina. „Rusia îşi va continua ofensiva până când îşi va atinge obiectivele”. Şoigu anunţă ţinte în Kiev şi cere depunerea armelor

În paralel, la Bruxelles, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis că va aloca cel puţin 500 de milioane de euro din bugetul european pentru asistenţă umanitară, după invazia rusă din Ucraina.

„Vom adăuga cel puţin 500 de milioane de euro din bugetul UE pentru a face faţă consecinţelor umanitare ale acestui război tragic, atât în ţară, cât şi pentru refugiaţi”, a spus şefa CE într-un discurs în cadrul Parlamentului European.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Ianis Hagi, fiu sau decar pentru selecționerul Gică Hagi? Şumudică, Edi Iordănescu și Lupu, analiză a căpitanului „tricolorilor” după meciul cu Suedia
Capital.ro
Siegfried Mureșan anunță indexarea pensiilor în 2027: Oamenii cu pensii mici au avut de suferit de pe urma ratei inflaţiei mai mari în ultima perioadă
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte