Statul vrea să impoziteze peste 600.000 de agricultori care nu declară venituri

Statul vrea să schimbe modalitatea de impozitare pentru argicultorii persoane fizice, de la o taxă pe venitul declarat, în prezent, la impozit pe suprafaţă sau număr de animale, şi să taxeze peste 600.000 de agricultori care primesc anual subvenţii, dar nu declară profit şi nu plătesc impozit.
Romania TV
21 ian. 2013, 18:35
Statul vrea să impoziteze peste 600.000 de agricultori care nu declară venituri

Treaba este foarte clară. Nici măcar nu este vorba despre un impozit nou, ci despre mărirea bazei de impozitare. În acest moment, 80% din terenurile agricole sunt în proprietatea persoanelor fizice. Că este un hectar, că sunt 100 de hectare, nu are nici o importanță. Pănă acum plăteau impozit doar cei care declarau că au vândut. La ora actuală se pornește de la premisă foarte clară: ai acel teren, acele animale, plătești un impozit mic. Ideea este un impozit mai mic de la toată lumea, decât un impozit foarte mare de la puțini”, a declarat luni Sorin Minea, președintele Romalimenta, după o întâlnire dintre miniștrii Economiei și Agriculturii, Daniel Chițoiu și Daniel Constantin, cu reprezentanții patronatelor din agricultură.

El a spus că din cei 670.000 de agricultori persoane fizice care primesc subvenții de la stat, doar 10% sunt plătitori de impozite, potrivit datelor furnizate patronatelor de Ministerul Agriculturii.

Minea crede că cei 670.000 de agricultori „participă la piață” și nu fac afaceri doar pentru a trăi ei și familiile lor, ci fac bani, și că din moment ce aceștia primesc subvenții pentru teren sau animale, este normal să plătească și impozite.

„Sunt peste 600.000 de agricultori care primeau subvenții de la stat, dar nu plăteau impozite. Impozitul pe persoane juridice rămâne 16%, ăsta nu se discută. Persoanele fizice plăteau un impozit de 7,5% pe declarațiile de vânzare. Dacă eu declaram că am vândut, pe suma declarată mi se lua impozit. Pe mine nu mă obliga nimeni să declar cât am vândut, ba mă mai și plângeam că am adus și bani de acasă. Acum impozitul se va lua pe suprafață, pe care dacă nu o poți lucra sau să creșți animalele, o arendezi”, a explicat președintele Romalimenta.

Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, a declarat că proiectul de schinbare a modului de impozitare este o măsură simplificată de declarare și de plată a taxelor de către peste 670.000 de agricultori, care vor deveni contribuabili la fondul național de asigurări de sănatate și vor putea beneficia de servicii de sanătate ca contributori.

El a adăugat că evaziunea și frauda fiscală vor fi reduse.

„În mod normal, dacă eu trăiesc din creșterea animalelor, din terenuri agricole și am 10 hectare de teren și trei sere, și 50 animale, dar declar că nu am vândut nimic, este ilogic să nu plătesc și eu. Așa, cine are mai mult de doua hectare de teren arabil, cine are mai mult de 500 de metri pătrați de seră, cine are mai mult de șase porci, trei vaci, plătește un impozit fix, un impozit mic pe an. Impozitul se va plăti după încasarea banilor lor, deci după ce vând. Și atunci nu mai poți să spui: stai, că eu am terenul, dar nu l-am lucrat sau nu am vândut nimic”, a mai spus Minea.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat la rândul său că noile reglementări extind baza de impozitare a persoanelor fizice.

„Au fost impozitați și până acum, dar nu s-au colectat suficient la bugetul de stat”, a spus el.

Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, agricultorii care obţin venituri din creşterea animalelor vor plăti impozit de 16% aplicat la venitul net anual, impozitarea fiind extinsă şi pentru veniturile din silvicultură şi piscicultură.

Agricultorii care au maxim 10 ovine şi caprine, până la 3 vaci, 6 porci, 100 de păsări sau 100 familii de albine nu vor plăti impozit. Totodată, sunt exceptate de la impozitare veniturile din cereale, dacă suprafaţa cultivată este de maxim 2 hectare, ca şi în cazul plantelor oleaginoase, cartofilor, sfeclei de zahăr, hameiului şi leguminoaselor pentru boabe. Limite maxime mai sunt stabilite pentru pomi – 1,5 hectare, tutun, viţă de vie – un hectar şi legume cultivate în câmp şi spaţii protejate, flori şi plante ornamentale – jumătate de hectar.

În urma modificărilor legislative, venitul anual pentru câştigurile din activităţi agricole va fi determinat numai pe baza normelor anuale de venit, care sunt stabilite în proiectul de ordonanţă pentru perioada impozabilă din acest an fiscal cuprinsă între 1 februarie şi finalul anului 2013.

DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Mărire uriaşă a impozitului pe câştiguri la pariuri! Ministerul Finanţelor a făcut anunţul oficial
Capital.ro
Se reintroduce serviciul militar obligatoriu? Anunț pentru tinerii între 16 și 26 de ani. Votul este clar
Playtech.ro
Cele mai frumoase plaje din Croaţia îţi iau răsuflarea. Zici că ai ajuns în Rai, puţini le ştiu, poate doar localnicii
DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Adevarul
Artificiile statului pentru plata unor bugetari de lux: angajați cu leafă la mai multe ministere și indemnizații în multiple Consilii de Administraţie
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Litoral cu prețuri uluitoare. Cât a ajuns să coste un meniu
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Imagini tulburătoare de la locul accidentului în care a murit Diogo Jota! Cum arată mașina în care se afla
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de fiul lui Ion Cernea, înainte ca sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui său să fie băgat în groapă
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
Toată Rusia e în doliu. L-AU UCIS. Ucraina își vede visul împlinit cu armele americanilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Imagini TERIFIANTE cu bărbatul omorât de urs pe Transfăgărășan
Irinel Popescu, medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: ”În final, a cedat și inima”
MediaFlux
Putin anunță că va vorbi cu Trump în cursul zilei de joi! Liderul SUA confirmă telefonul cu Moscova
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs