„Călăreţul” Sergiu a ajuns la închisoare. Motivul pentru care a fost reţinut

"Călăreţul" Sergiu a ajuns la închisoare. Tânărul care a mers la maternitatea din Iași, pe cal, pentru a-și vedea copilul nou-născut, a fost implicat într-un scandal monstru, în urma căruia a fost reţinut de poliţişti după ce a lovit un bărbat.
Alina Costache
04 mart. 2022, 12:45
"Călăreţul" Sergiu a ajuns la închisoare

„Călăreţul” Sergiu a ajuns la închisoare. Unul dintre frații lui a avut un conflict cu un individ, iar tânărul s-a gândit să-i dea o lecție celui care i-a supărat fratele. Astfel, împreună cu un prieten şi fratele său, s-au înarmat cu bâte și topoare și mers peste bărbat acasă.

Citeşte şi: Reacţia lui Moroşanu, după ce Sergiu a dat casa primită din donaţii unor interlopi: „Este o învăţătură de minte”

„Călăreţul” Sergiu a ajuns la închisoare

Victima a fost bătută crunt, însă a avut noroc de vecini, care au sărit în apărare. Are nevoie de aproape 20 de zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera. Cei trei au fost reținuți şi au ajuns în fața judecătorilor, care au decis plasarea lor sub control judiciar.

”Polițiștii Secției nr. 6 Poliție Iași efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 26 februarie a.c., trei bărbați ar fi tulburat ordinea și liniștea publică în timp ce s-ar fi aflat în curtea unui imobil, iar apoi pe o stradă din Municipiul Iași ar fi agresat un bărbat.

În baza probatoriului administrat în cauză, doi dintre bărbații bănuiți de comiterea faptelor, au fost reținuți de polițiști la data de 02 martie a.c., iar cel de-al treilea este căutat. Cercetările continuă”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Cătălin Moroşanu nu mai vorbeşte cu „călăreţul” Sergiu

Sportivul i-a cumpărat o casă lui Sergiu, în valoare de 37.000 de euro, după ce a primit numeroase donații din partea românilor, și i-a lăsat inclusiv 6.000 de euro în cont tânărului din Iași.

La un an, tânărul din Iași a vândut casa primită de la Cătălin Moroșanu. Luptătorul a povestit cu lux de amănunte întreaga întâmplare.

„Mereu mă întreabă lumea ce s-a întâmplat, cum a vândut casa. Cazul a fost foarte mediatizat. Era din Iași băiatul. Și am zis că dacă e de la mine din Iași să mă duc și eu. Am umplut un portbagaj cu de toate pentru că de-abia îi născuse nevasta.

Stătea într-o mahala. Deci nu exagerez, nu avea gaz, nu avea curent, nu avea nimic. Mai avea încă doi copii și o cameră de 6 metri pătrați, nu exagerez. L-am văzut cu bun simț, chinuit, am zis: ‘Hai, bă, Sergiu, că te ajut să iei casă’. O să facem o strângem de fonduri și m-am implicat personal.

Banii ăștia nu sunt banii mei, ci ai românilor care au donat din puținul lor. Au fost foarte mulți oameni care veneau să doneze câte 10-20 de euro. Tot românul ăsta cu mai puțini bani a venit și și-a ajutat aproapele decât ăștia bogați. Au fost și câteva persoane cu o anumită situație financiară care chiar au contribuit la acest caz. (…)„, a declarat Cătălin Moroşanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT