Lista restricţiilor care dispar după ce România iese din starea de alertă. Ce se întâmplă cu masca de protecţie

România iese din starea de alertă după doi ani de restricţii. Începând de miercuri, 9 martie, românii nu vor mai fi obligaţi să poarte mască de protecţie în spaţiile închise şi nici nu vor mai avea nevoie de certificatul verde pentru a merge la restaurant sau în mall.
Alina Costache
07 mart. 2022, 19:09
Lista restricţiilor care dispar după ce România iese din starea de alertă. Ce se întâmplă cu masca de protecţie

Lista restricţiilor care dispar după ce România iese din starea de alertă. Autorităţile au decis să nu mai prelungească starea de alertă după data de 8 martie, astfel că vor fi ridicate o serie de măsuri restrictive.

Lista restricţiilor care dispar după ce România iese din starea de alertă

Dispar restricțiile de funcționare, acces, program și capacitate pentru majoritatea afacerilor – restaurante, cafenele, baruri, discoteci, centre comerciale, magazine alimentare și nealimentare; cinematografe, instituții de spectacole și concerte, spectacole, concerte și festivaluri în aer liber, cursuri de instruire, conferințe, săli de sport și fitness, piscine interioare, competiții sportive, săli de jocuri (inclusiv de noroc), locuri de joacă pentru copii, târguri, bâlciuri și talciocuri, unități de cazare, comercianți de bunuri și prestatori de servicii, instituții și autorități publice.

Citeşte şi România face stocuri de iod după ce Rusia a ocupat două centrale nucleare din Ucraina. Rafila: Avem nevoie de 30 de milioane de comprimate

Vor fi permise din nou evenimentele private în localuri (nunți, botezuri, mese festive etc.), fără restricții de program și capacitate;

Se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber

Activitatile de zi cu zi nu vor mai tine cont de rata de infectare si de incidenta cazurilor Covid în localitate

Elevii nu vor mai face cursuri fizic/online în functie de numărul de infectări sau de paturile ATI ocupate în localitate

Angajaţii nu mai pot fi trimişi în regim de telemuncă, iar programul de muncă nu se mai decalează

Efecte generate de ridicarea stării de alertă

Actele expirate pe perioada stării de alertă se mai pot folosi doar până în iunie;

După 30 de zile de la terminarea stării de alertă, procesele civile și penale se vor desfășura din nou după regulile obișnuite;

Dispare interdicția de debranșare de la apă, canal și salubritate;

Liberele de care beneficiază părinții copiilor de până la 12 ani atunci când se suspendă cursurile se mai acordă până la sfârșitul anului școlar 2021-2022 (luna iunie), în cazul în care autoritățile nu modifică până atunci cadrul legal aferent;

Consultațiile medicale pentru cei bolnavi de COVID-19 nu se mai acordă și celor neasigurați de la sfârșitul lunii martie;

Medicii de medicină generală și cei cu specialități clinice și paraclinice nu mai pot oferi asistență medicală în afara specialității pe care o deţin persoanelor diagnosticate cu COVID-19.

Niciuna dintre măsurile existente pe perioada stării de alertă nu își va înceta, totuși, aplicabilitatea imediat ce starea este ridicată, deoarece termenele lor de aplicare primiseră perioade de tranziție până la încetarea lor efectivă, relatează avocatnet.ro.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 7 martie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 3.188 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, cu 96 mai mult decât în ziua anterioară. 420 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până luni, 7 martie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.771.449 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 114.557 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Citeşte şi Tudor Ciuhodaru îi lămureşte pe români! Este bine sau nu să luăm pastile cu iod?

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Femeie, moartă în frig după ce a fost bătută și dată afară din casă de concubin. Avea 36 de ani
Fanatik.ro
Giovanni Becali, poveste fabuloasă cu Ilie Dumitrescu la Tottenham: “Un haladit şmecher!”
Capital.ro
Călin Georgescu este ținut în arest la domiciliu. Maestrul Nicolae Voiculeț s-a dezlănțuit: Ieșiți în stradă hotărât, cu adevăr și demnitate!
Playtech.ro
Casierie sau caserie: Explicația simplă care te scapă de confuzii
Adevarul
Afacerea Ceaușescu - Caldera: petrol venezuelean contra produse românești. Ce l-au întrebat jurnaliștii pe dictatorul român
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De necrezut cu cine s-a afișat Dorobanțu după ce a câștigat Marea Finală a sezonului 4 „Casa Iubirii”! Nimeni nu se aștepta să-i vadă împreună
iamsport.ro
Jose Mourinho, omenit cu ”folcloriste” la București. ”Crăciunescu deschidea porțile peste tot”
MediaFlux
Concediu de odihnă 2026. Cine sunt angajați care beneficiază de zile libere legale suplimentare
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend