HUB-ul umanitar din România a devenit funcţional. Câţi bani au fost cheltuiţi pentru criza refugiaţilor din Ucraina

România a cheltuit, până în prezent, peste 10 milioane de euro pentru a gestiona criza refugiaţilor din Ucraina. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, care a precizat că primul transport de medicamente şi materiale de strictă necesitate vor ajunge în cursul zilei de azi la Suceava.
Filip Stan
09 mart. 2022, 15:27
HUB-ul umanitar din România a devenit funcţional. Câţi bani au fost cheltuiţi pentru criza refugiaţilor din Ucraina

UPDATE: Hub-ul umanitar de la Suceava destinat sprijinirii cetăţenilor ucraineni a devenit funcţional începând de miercuri.

Cu această ocazie, au fost prezenţi la Suceava, miercuri seara, Janez Lenarcic – comisarul european pentru gestionarea crizelor, Fabrizio Curcio – şeful Departamentului de Protecţie Civilă, structură din cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri din Italia şi secretarul de stat Raed Arafat – şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
„Aici noi avem împrejmuire 13 hectare, avem toate utilităţile, apă, canal, gaz, curent, sistem de supraveghere video, e foarte aproape de aeroport. Ne-am gândit să punem la dispoziţie acest spaţiu pentru că e o zonă mai liberă şi putem să ne organizăm mai bine. (…) Dinamica cred că ne va face să mai construim nişte hale în perioada următoare”, le-a explicat celor trei oficiali preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

La sfârşitul săptămânii trecute, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că printr-o hotărâre a CNSU a fost abilitat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să înceapă de îndată pregătirile pentru organizarea unui hub umanitar în România.

„Am abilitat, prin hotărârea CNSU, ca Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să înceapă de îndată pregătirile pentru organizarea unui hub umanitar în România; el va fi organizat la Suceava. Avem convingerea că acest hub, sub coordonarea autorităţilor de la Bruxelles, va putea să faciliteze şi să asigure coerenţă întregului efort care se face pentru a ajuta cetăţenii ucraineni şi în felul acesta vreau să subliniez – contribuţia autorităţilor române este semnificativă”, a afirmat premierul.

HUB-ul umanitar din România devine funcţional. „Astfel de gesturi sunt necesare şi vor continua”, a precizat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Astăzi, HUB-ul umanitar din Suceava va deveni funcţional. În această după-amiază primul transport de medicamente şi produse de strictă necesitate va ajunge în această locaţie”, a declarat, miercuri, Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de Guvern.

La activitate vor fi prezenţi Janez Lenarčič, Comisarul European pentru gestionarea crizelor, Fabrizio Curcio, şeful Departamentului de Protecţie Civilă, structură din cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri din Italia şi secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, potrivit News.ro.

”Astfel de gesturi sunt necesare şi vor continua, pe măsură ce, după cum vedem, situaţia din Ucraina se menţine extrem de complicată ca urmare a agresiunii militare ruse”, a mai afirmat Cărbunaru.

Citeşte şi: Alertă din Ucraina. Centrala nucleară de la Cernobîl este deconectată de la reţeaua electrică. Există risc de radiaţii

HUB-ul umanitar din România devine funcţional. „Se bucură de toate garanţiile de securitate oferite de apartenenţa la NATO”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a transmis că România este o ţară sigură pentru cetăţenii săi, firme, dar şi pentru cei care aleg să se refugieze aici.

„România se bucură de toate garanţiile de securitate oferite de apartenenţa la NATO, aliaţii noştri sunt alături de noi (…) România este o ţară sigură”, a mai transmis Cărbunaru.

Reprezentantul Executivului a mai menţionat că, până în prezent, România a cheltuit 54,5 milioane de lei (peste 10 milioane de euro) pentru a gestiona criza refugiaţilor. Autorităţile urmează să depună documente pentru decontarea sumelor la Comisia Europeană.

Citeşte şi: BBC: Cinci scenarii după care s-ar putea încheia războiul din Ucraina. În cel mai rău dintre ele ar fi implicată toată Europa

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ungurii se laudă cu Istvan Kovacs după ce a intrat în istorie la Campionatul Mondial: „Mândru de originile maghiare!”
Capital.ro
Adevărul despre banii din bancă: cât de protejate sunt, de fapt, economiile românilor
Playtech.ro
Ce a pățit o familie de români imediat după ce a trecut vama Kulata: „Urâtă senzație. Grecii nu erau așa. Ne-au spus că riscăm sute de euro amendă”
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?