Arestarea românilor suspectaţi de furtul de tablouri din Olanda, motivată de valoarea prejudiciului

Cei trei români suspectaţi de furtul unor tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost arestaţi pentru modul organizat în care au comis fapta, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului - aproximativ 18 milioane de euro, valoare de asigurare.
Romania TV
23 ian. 2013, 15:23
Arestarea românilor suspectaţi de furtul de tablouri din Olanda, motivată de valoarea prejudiciului

Judecătoria Sectorului 5 a dat publicităţii, miercuri, un comunicat în care prezintă argumentele esenţiale avute în vedere de judecătorul instanţei care a emis mandate de arestare pe numele celor trei bărbaţi.

Cei trei sunt Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru, identificaţi pe teritoriul României şi reţinuţi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în 21 ianuarie. Tot atunci, procurorii i-au prezentat Judecătoriei Sectorului 5, cu propunere de arestare preventivă.

„Prin referatul nr. …/D/P/2012 din data de 21.01.2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – structura centrală, s-a propus instanţei luarea măsurii arestării preventive fata de inculpaţii DR, BMA şi DE, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 din CP şi complicitate la infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 26 CP, rap. la art. 208-209 alin. 1, lit.a şi art. 209 alin. 4 CP”, se arată în comunicatul instanţei.

În motivarea referatului, arată sursa citată, s-a menţionat că „în cursul anului 2012, inculpaţii, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de şapte tablouri de mare valoare (printre care se numără tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat părţii vătămate Fundaţia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane de euro”.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată în 21 ianuarie, Judecătoria a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele celor trei pentru perioada 22 ianuarie – 19 februarie.

„Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaţilor în libertate, instanţa a considerat că acesta este actual, real şi precis, faţă de natura şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor – respectiv săvîrşirea faptei de mai multe persoane împreună, comiterea unor acte materiale pe teritoriul unui stat străin, valoarea prejudiciului, de aproximativ 18 milioane de euro”, şi-a motivat judecătorul decizia de arestare a acestora.

De asemenea, mai notează instanţa în comunicat, judecătoria „a apreciat că privarea de libertate a inculpaţilor este necesară bunei desfăşurări a procesului penal şi înlăturării riscului de distrugere a unor mijloace materiale de probe”.

Decizia în cazul acestora poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.

Mai multe tablouri de mare valoare au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, o instituţie care expune mai ales opere semnate de Pablo Picasso şi Vincent Van Gogh, anunţa, în 16 octombrie 2012, poliţia olandeză, citată de AFP.

Astfel, din muzeu au dispărut, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, şapte pânze, printre care tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet şi Paul Gauguin.

Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

„O anchetă este în desfăşurare, iar specialiştii din cadrul poliţiei se află la faţa locului”, a declarat Patricia Wessels, purtătoarea de cuvânt a poliţiei olandeze. „Încercăm să aflăm cum au reuşit hoţii să intre în muzeu, la ce oră s-a întâmplat acest lucru şi cine sunt autorii acestui furt”, preciza atunci sursa citată.

Furtul s-a produs în jurul orei locale 3.00 (1.00 GMT), potrivit poliţiei olandeze, care a dezminţit cu această ocazie informaţia potrivit căreia un tablou de Vincent Van Gogh s-ar afla printre pânzele furate.

„Poliţia îi înteroghează pe posibilii martori şi examinează imaginile video înregistrate de sistemul de securitate al muzeului”, se afirmă în acelaşi comunicat. „Potrivit primelor elemente, se pare că furtul a fost bine pregătit dinainte”, adăuga aceeaşi sursă la acea vreme.

Poliţia a fost alertată în timpul nopţii, potrivit purtătoarei de cuvânt, atunci când o alarmă s-a declanşat, însă hoţii părăsiseră deja muzeul atunci când poliţiştii au ajuns la faţa locului.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
Coeficientul UEFA al Universității Craiova s-a dus în cap! Ce se întâmplă după înfrângerea de la Atena și ce loc ocupă România
Capital.ro
Moștenitorul lui Ion Iliescu. A fost o adevărată familie pentru fostul președinte. Nimeni nu s-ar fi gândit: S-a lipit de sufletul lor
Playtech.ro
Poate un om să fie înghițit de o balenă? Ce arată știința și cazurile reale
Adevarul
UE acordă Ucrainei un împrumut masiv de 90 de miliarde de euro. Viktor Orbán, critic: „A da bani înseamnă război”
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Schimbări în 2026 pentru românii care stau la bloc. Guvernul a luat decizia care îi va încurca pe proprietari
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
A MURIT: Călin Georgescu e în doliu!. S-a mutat la Cer o stea a demnității românești!