Regizorul Alan Parker va primi premiul BAFTA pentru întreaga carieră

Regizorul Alan Parker va primi premiul BAFTA pentru întreaga carieră (BAFTA Fellowship), pe 10 februarie, la gala de decernare a celor mai prestigioase premii britanice pentru cinema.
Romania TV
23 ian. 2013, 16:45
Regizorul Alan Parker va primi premiul BAFTA pentru întreaga carieră

Premiul, care i-a fost acordat lui Martin Scorsese anul trecut, este cea mai înaltă distincţie care este acordată de Academia de Film Britanică, informează BBC.

Alan Parker, care a regizat filme precum „The Commitments” şi „Bugsy Malone”, a declarat că se simte „flatat enorm”, după ce a primit vestea despre acest trofeu.

Parker a strâns de-a lungul timpului, cu filmele sale, 19 premii BAFTA şi de data aceasta va fi celebrat pentru întreaga carieră, la Royal Opera House din Londra, pe 10 februarie.

Printre câştigătorii anteriori ai acestui premiu s-au numărat Charlie Chaplin, Alfred Hitchcock, Steven Spielberg şi Stanley Kubrick.

Preşedintele Academiei Britanice, John Willis, a declarat că „sir Alan Parker este un cineast special, un om cu o viziune şi cu o personalitate care nu acceptă compromisul”.

Alan Parker a semnat titluri legendare printre care „Expresul de la miezul nopţii/ Midnight Express”, „Mississippi în flăcări/ Mississippi Burning” şi „Pink Floyd: The Wall”. „Când faci primul film eşti sigur că este ultimul”, a spus Parker. „Bineînţeles că mă simt flatat şi onorat enorm”, a adăugat artistul.

Pe lângă activitatea de regizor, sir Alan Parker a mai fost preşedintele Consiliului British Film Institute, preşedinte fondator al UK Film Council, în 1999, şi membru fondator al Sindicatului Regizorilor din Marea Britanie. A fost numit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, pentru serviciile aduse industriei de film britanice, în 2002.

Filmul „Lincoln”, ce prezintă eforturile depuse de fostul preşedinte american Abraham Lincoln pentru a pune capăt sclaviei, în care rolul principal este interpretat de actorul Daniel Day-Lewis, a primit cele mai multe nominalizări – 10 – la premiile BAFTA 2013.

Versiunea cinematografică a musicalului „Les Misérables” şi ecranizarea romanului „Life of Pi” au primit câte nouă nominalizări, iar cel mai recent film din franciza „James Bond”, intitulat „007: Coordonata Skyfall”, a fost nominalizat la opt categorii de premii.

Thrillerul „Argo”, ce prezintă misiunea de salvare a unor diplomaţi americani rămaşi captivi într-o ambasadă din Teheran, a primit şapte nominalizări, adaptarea cinematografică a romanului „Anna Karenina” va concura la şase categorii.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Victor Angelescu pune tunurile pe jucători și pe Gâlcă după FCSB – Rapid 2-1: „Sunt foarte dezamăgit. Trebuie să arăți că vrei, dar ne-a fost frică! Nu am existat!”. Exclusiv
Capital.ro
A murit una dintre cele mai mari actrițe. A fost cea mai iubită. Nu o vom uita niciodată!
Playtech.ro
Staţiunea din România pe primul loc în topul preferinţelor turiştilor pentru sărbătorile de iarnă
Adevarul
Mii de bucureșteni așteaptă de ani recunoașterea unui drept garantat prin lege. Puțini știu că îl pot obține mai repede
wowbiz.ro
Mihaela Rădulescu, primele declarații exclusive, în ziua în care și-a înmormântat mama! Copleșită de durere, și-a găsit puterea să vorbească: „Din suflet…” | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Denise Rifai, pregătită pentru viața în doi! Vedeta Kanal D ne-a dezvăluit planurile sale pentru 2026: „A venit momentul”
iamsport.ro
Scene neverosimile la Digi Sport! Săpunaru a dat drumul scandărilor în direct: ”M**e, Steaua!”
MediaFlux
Este oficial! ANM anunță ninsori de Crăciun! Iată cum va fi vremea
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet