Frunzăverde: Cu Băsescu nu este de negociat, el trebuie suspendat

Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, susţine că Legea referendumului ar trebui modificată urgent astfel încât suspendarea să se facă mai uşor. "Cu Băsescu nu este de negociat, Băsescu trebuie suspendat de Parlamentul României", susţine liderul liberal.
Romania TV
24 ian. 2013, 13:20
Frunzăverde: Cu Băsescu nu este de negociat, el trebuie suspendat

Sorin Frunzăverde este primul lider USL care, după alegerile din 9 decembrie 2012, redeschide subiectul suspendării preşedintelui Traian Băsescu. El spune că primul pas trebuie să fie modificarea Legii referendumului, astfel încât întreg procesul suspendării să nu dureze mai mult de o lună.

Cu o solidă majoritate parlamentară în spate, nu ar trebui să fie probleme din partea Curţii Constituţionale„, susţine Sorin Frunzăverde.

Cu Băsescu nu este de negociat, Băsescu trebuie suspendat de Parlamentul României. Şi românii îl vor demite. Vor vota covârşitor pentru plecarea acestuia de la Cotroceni„, a mai declarat vicepreşedintele PNL.

Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat şi el în favoarea modificării Legii referendumului, în sensul scăderii pragului de prezenţă la 30 la sută, dar asta pentru referendumul de modificare a Constituţiei.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Jucătorul de la Craiova care are lipici la oferte. Există interes din primele 5 ligi europene
Capital.ro
Piața muncii din România, tot mai aglomerată. Numărul de locuri de muncă disponibile a scăzut considerabil față de anul trecut
Playtech.ro
Vin noi scumpiri la pompă. Experții avertizează asupra unei posibile crize a carburanților
Adevarul
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo nu le dă nicio șansă ”câinilor” la titlu: ”Ești sănătos la cap?!”. Pe ce echipă mizează în lupta pentru campionat: ”Îl ia la pas”
MediaFlux
Horoscop marți, 21 iulie. Ziua care schimbă regulile jocului! Zodiile lovite de surprize incredibile și decizii care le pot transforma viitorul
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România