Deţinutul evadat la Timişoara a fost prins: Se plimba cu nonşalanţă pe stradă

Deţinutul condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor şi care a fugit, joi, de sub escorta gardienilor, în timp ce se afla la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei din Timişoara, pentru refacerea cărţii de identitate, a fost prins de poliţişti în faţa Filarmonicii Banatul din municipiu, informează Mediafax.
Iulian Tudor
24 ian. 2013, 15:41
Deţinutul evadat la Timişoara a fost prins: Se plimba cu nonşalanţă pe stradă

Directorul Penitenciarului Timişoara, Ioan Băla, a afirmat că deţinutul evadat se plimba „cu nonşalanţă” pe stradă, în centrul municipiului, în momentul în care a fost prins de un agent îmbrăcat în civil.

„Pe baza informaţiilor pe care le-am avut, am trimis echipe în civil în zona centrală a oraşului, care au căutat peste tot şi, pe o trecere de pietoni, în plină stradă, deţinutul s-a întâlnit cu un angajat al nostru în civil. Evadatul trecea cu nonşalanţă. A fost imediat imobilizat, urcat în dubă şi adus la penitenciar”, a spus Băla.

Potrivit unui comunicat de presă al Penitenciarului Timişoara, în acest caz va fi sesizat Parchetul Judecătoriei Timişoara: „Persoana privată de libertate a fost readusă în Penitenciarul Timişoara, urmând a fi finalizate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. De asemenea, va fi sesizat Parchetul Judecătoriei Timişoara ca urmare a faptei de evadare. Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Dacă fapta este săvârşită prin folosire de violenţe, de arme sau de alte instrumente ori de către doua sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani”.

Un deţinut de la Penitenciarul Timişoara, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor, a evadat, joi, de sub escorta gardienilor, în timp ce se afla la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, pentru refacerea cărţii de identitate.

Directorul Penitenciarului Timişoara, Ion Băla, a declarat că patru deţinuţi au fost transportaţi la Serviciul de Evidenţa Populaţiei pentru refacerea documentelor de identitate, iar la un moment dat unul dintre ei a profitat de neatenţia personalului şi a reuşit să scape.

El a precizat că dacă se va constata că a fost vorba de neglijenţă din partea personalului, se vor lua toate măsurile disciplinare, chiar penale dacă va fi cazul.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Avertisment pentru Craiova înaintea duelului cu Getafe din Conference League: „Se agață… Zici că aveau tricourile din sârmă ghimpată”
Capital.ro
Curs valutar joi, 15 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a anunțat noile valori
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă statului nu-i ajung banii până în decembrie. Variantele pentru acoperirea facturilor și investițiilor
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT